Băsescu, dezvăluiri în scandalul comisarului României

Fostul președinte Traian Basescu, a dezvăluit joi, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Se întâmplă acum” de la B1 că a auzit în familia politică europeană din care face parte, PPE, că din echipa de comisari propusă de Ursula von der Leyen ar trebui să fie respins un comisar dintr-o țară pentru care s-a activat articolul 7 din Tratatul UE, și că în acest context a fost menționat și numele României. 

„Eu am avut discuții cu colegii din EPP și chiar și cu cei de la socialiști să nu cădem în plasa de a ne nega propriii candidați, ca și chestiune de principiu, indiferent în ce condiții. În grupul PPE România am avut aceeași abordare în discuție, ca nu cumva România să fie oaia neagră, care să nu fie arătată cu degetul și să avem grijă, mai ales că zvonuri erau. Astăzi, acest lucru s-a produs. Vreau să fim foarte clari. Eu nu spun că a fost o alegere fericită, pentru asta e responsabilă doamna Dăncilă. Pe de altă parte, nu pot să nu observ că avem un candidat belgian, propus comisar pe justiție, care este în urmărire penală, avem o doamnă din Franța care este propusă să fie comisar pentru afaceri interne și are probleme cu utilizarea banilor pentru cabinetul parlamentar, (…) și propunerea de comisar a Poloniei pe care OLAF-ul îl urmărește pentru fraude cu bani primiți de parlamentari. Dacă se aplică aceleași criterii pentru toți, e foarte bine. Dar dacă se aplică doar pentru România și Ungaria, nu e bine.Este o abordare pe care eu am auzit-o în grupul PPE, am auzit pe cineva, nu aș vrea să-l bag în gura presei, spunând că trebuie să pice comisar de la țările care au aplicat articolul 7, incluzând aici România și eu am reacționat în plenul PPE spunând că România nu e în aceeași situație cu Polonia și Ungaria”, a declarat Traian Băsescu. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare