Băsescu despre cei patru bețivani din noaptea alegerilor din 2009 acasă la Gabriel Oprea

Fostul fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, la Sinaia, că atunci când în ţară au murit atâţia copii din cauza rujeolei, subiectul nu este „ce au făcut patru beţivani în noaptea alegerilor”, referindu-se la ancheta privind la alegerile din 2009.

Băsescu se referă la întâlnirea din noaptea alegerilor acasă la Gabriel Oprea, unde au participat șefii SRI de la aceea vreme, George Maior și Florian Coldea, și actuala șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi.

„Discutam cu nişte colegi înainte că s-a înregistrat al 27-lea copil care a murit de rujeolă. Se merge sub minciuna că epidemia a fost posibilă pentru că toţi copiii ăştia care s-au îmbolnăvit sau au murit, au murit pentru că nu au vrut părinţii să îi vaccineze. Este o mare minciună. Mulţi părinţi nu au putut să-i vaccineze pentru că nu a existat vaccinul nici la medicul de familie, nici în farmacii. Când auzi că în ţară au murit copilaşi, tu te dai de ceasul morţii despre ce făceau 4 beţivani în noaptea alegerilor. Sau marele subiect cu arhiva SIPA”, a declarat Traian Băsescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Washingtonul și Denverul votează pentru interzicerea pateului de ficat de gâscă

    Alegătorii din Washington și Denver au susținut interdicția hrănirii...

    Bătălia republicanilor pentru succesiunea lui Trump

    Înfrângerea Partidului Republican în alegerile intermediare din SUA a...

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Articole relationate

    Categorii populare