Fostul președinte Traian Băsescu a avut aprecieri critice la adresa politicii externe practicate de succesorul său la Cotroceni, Klaus Iohannis. În prima sa intervenție televizată de la încheierea mandatului, Traian Băsescu a spus, luni seara, la TVR, că România, în loc să se gândescă la vizite la Kiev, mai bine se băga la Chişinău, unde ar fi trebuit să se așeze la masă cu cele trei partide proeuropene, evitând astfel neînvestirea guvernului, transmite Digi 24.
„România, decât să se gândească la vizite la Kiev, la cum să ne băgăm în Ucraina, mai bine se băga la Chişinău. Aveam chei pe care le ştiu cei care trebuie să le ştie, cu care puteam să ne aşezăm la masă alături de cele trei partide politice proeuropene. N-au fost folosite şi s-a ajuns aici”, a precizat Traian Băsescu, citat de Mediafax.
Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit săptămâna trecută, la Bruxelles, cu omologul ucrainean, Petro Poroșenko. Întrevederea bilaterală a avut loc la solicitarea liderului de la Kiev. Cu această ocazie, Petro Poroșenko a reiterat invitația adresată lui Klaus Iohannis de a face o vizită la Kiev, invitație pe care o lansase încă din mesajul de felicitare transmis cu ocazia alegerii.Președintele Klaus Iohannis trebuia să efectueze la sfârșitul lunii trecute o vizită în Republica Moldova, pe care a amânat-o, însă, pe motiv că erau încă în desfășurare negocierile pentru formarea guvernului. Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că era „previzibil şi inadmisibil” faptul ca guvernul Leancă să nu poată primi votul de încredere al Parlamentului Republicii Moldova.
„S-au dus în Parlament neavând alianţele făcute. Greu de explicat logica politică, n-au avut alianţă nici cu Partidul Liberal cele două partide, PLDM şi PDM, n-au avut alianţe cu un al treilea, trebuia ori cu PL ori cu comuniştii lui Voronin. Nu ştiu ce-a fost atât de drag lor, încât n-au reuşit să-i facă o concesie celui mai pro-românesc partid, Partidul Liberal. L-au lăsat în afară şi guvernul a căzut. În locul lui Leancă, nu m-aş fi dus în Parlament pentru nimic în lume, ştiind că o să cad. La ce s-a gândit el, că or să-l susţină comuniştii în ultima clipă, n-a funcţionat”, a afirmat Traian Băsescu.
Referitor la premierul desemnat Chiril Gaburici, fostul președinte a apreciat că venind din zona de business, „asta înseamă o Republică Moldova care, de unde a fost premiantul Parteneriatului Estic, începe să dea semne de rateu, pentru că, în mod cert, nefiind forţa unui premier om politic, nu va reuşi să împingă cu aceeaşi viteză nici Acordul de Asociere, nici Acordul de Liber-Schimb”.
Băsescu critică politica externă a lui K. Iohannis: România, decât să se gândească la vizite la Kiev, mai bine se băga la Chișinău
Hot this week
Topics
- #ALEGERIMOLDOVA
- #AtacuriFranta
- #AtacuriGermania
- #BarrosoGoldman Sachs
- #BarrosoGoldmanSachs
- #BlackLivesMatter
- #cannes2018
- #Centenar
- #Elysee2017
- #Euro2016
- #FreeIran
- #IerusalimIsrael
- #Mosul
- #OlimpiadaRio
- #PRESIDENTIELLE
- #protesterestrictii
- #regelemihai
- #ReginaAna
- #tragediebals
- #WhiteHouse2016
- Actualitate
- Agricultura
- Alegeri 2019
- ALEGERI 2020
- alegeri ungaria
- Alin Colesa
- Analize
- Arad
- Armata
- Auto
- Basarabia
- Brașov
- Brexit
- campania electorală pnl satu mare
- Campanie Crin Antonescu
- Campanie Cristian Diaconescu
- campanie electorală alianță dreapta
- campanie electorală euro pnl
- Campanie electorală Locale PNL
- campanie electorală pmp
- Campanie electorală PNL Giurgiu
- campanie electorală pnl maramures
- campanie electorală pnl prahova
- campanie electorală pnl teleorman
- Campanie electorală PSD
- campanie electorală psd brasov
- campanie electorală psd bucuresti
- campanie electorală psd caras severin
- campanie electorală psd dâmbovița
- campanie electorală psd gorj
- Campanie electorală PSD Hunedoara
- campanie electorală psd mehedinti
- Campanie electorală PSD Mures
- Campanie electorală PSD-turul 1 prezidențiale
- Campanie parlamentare PNL
- Campanie parlamentare PSD
- campanie parlamentare psd suceava
- Campanie PNL Brașov Alegeri Parlamentare
- Campanie prezidențială PNL
- Caraș Severin
- Cluj
- Comert
- Comunicate
- Constanța
- Controversa Zilei de Andrei Bădin
- Cornel Folescu
- coronavirus
- Cristian Terheș
- Criza migranților
- Criza politică
- Cronavirus
- Cultură
- Dâmbovița
- Daniel Gheba
- Dezvaluiri
- Diasporă
- Dolj
- Economie
- Eugen Pîrvulescu
- Exclusiv
- Externe
- Fapt Divers
- Featured
- Financiar
- Gabriela Horga
- George Simion
- Giurgiu
- Gorj
- Hidro Prahova
- highlight
- Hunedoara
- Iași
- Interviu
- Jaro Robert Marșalic
- Justitie
- Laura Vicol
- Lifestyle
- Locale 2016
- Maramureș
- Marcel Vela
Mai mult
Categorii populare

