Băsescu confirmă afirmaţiile Elenei Udrea despre SRI din dosarul Bute

La termenul de luni din dosarul Gala Bute, Elena Udrea a solicitat să fie folosite ca probă în instanţă adresele şi rapoartele Serviciului Român de Informaţii din perioada în care aceasta ocupa funcţia de Ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. Udrea a susţinut în faţa instanţei că a primit informări de la SRI care ar dovedi adevărata filieră a şpăgii în MDRT, traseul fiind format din omul de afaceri Adrian Gărdean – Gheorghe Nastasia – Ioan Mihăilă – Ştefan Lungu. Apărarea se concentrează în jurul ideii că, odată prinşi, funcţionarii Ministerului Dezvoltării au aruncat vina pe Elena Udrea.

În acest context, fostul președinte Traian Băsescu a declarat luni, invitat în platoul Știrilor B1 TV, că în timpul mandatului său a primit de mai multe ori informări legate de ministerul pe care îl conducea Elena Udrea și că a chemat-o pe aceasta pentru a o avertiza în legătură cu informațiile pa care le avea.

”Au venit informări despre ministerul dânsei, erau niște note-sinteză cuprinzătoare care veneau pe diverse domenii. Eu nu numai cu dânsa am procedat așa. Pe aceste documente erau scriși destinatarii. Erau foarte multe pe care le primeau miniștrii, nu ajungeau la mine, dar erau note-sinteză care ajungeau numai la președinte.Am chemat întotdeauna miniștrii pentru că am considerat că ei au și o misiune de preveniere a unor fraude, a unor încălcări de lege cu efecte economice grele. Pe doamna Udrea, îmi aduc aminte cert că am chemat-o de două ori pe astfel de teme, cum făceam și cu alți miniștri, fără să le dau să citească nota, pentru că îmi făceam eu propriile notițe. Îi atenționam că au probleme.  Acest lucru îl făceam când vedeam numele ministrului sau o suspiciune legată de ministru.Dacă la ministere mergeau regulat astfel de informări, la președinte veneau ciclic, o dată la trei luni câte o notă sinteză cam cu tot ce s-a trimis. Îmi aduc aminte sigur că pe doamna Udrea am chemat-o de două ori: o dată atenționând-o asupra unui secretar de stat, o dată asupra unor firme”, a declarat Traian Băsescu.

Întrebat dacă crede că dacă Udrea făcea anumite fapte, serviciile l-ar fi informat, fostul președinte a răspuns:  Categoric, da. Nu era posibil ca pe președinte să nu îl informeze, pentru că și-ar asuma responsabilitatea că nu m-au informat”.

”Documentele astea, să nu credeți că au rămas numai la mine. Când s-au copt, ele au fost utilizate de alte instituții ale statului în mod categoric”, a mai precizat Traian Băsescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare