Băsescu: „Cel mai abuziv act politic al unui guvern european”

Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că anularea sentinţelor pronunţate de completurile de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin ordonanţă de urgenţă ar fi un precedent periculos şi ar reprezenta „cel mai abuziv act politic al unui guvern european”.

„S-ar crea un precedent extrem de grav prin introducerea unui element major de neconstituţionalitate prin aplicarea retroactivităţii, chiar dacă nu se declară acest lucru, în cazul unei decizii a CCR (care ea însăşi atenţionează că decizia nu se poate aplica retroactiv). Pe de altă parte, justiţia ar fi pur şi simplu pulverizată printr-o Ordonanţă de Urgenţă dată de un guvern politic în folosul unui infractor condamnat. Ar fi cel mai abuziv act politic al unui guvern european. Nici măcar comuniştii nu şi-au permis să anuleze hotărâri judecătoreşti definitive prin legi sau decrete”, a scris Băsescu vineri pe contul său de Facebook.

Fostul preşedinte afirmă că PSD nu a avut curajul să dea o graţiere şi a optat pentru varianta unei ordonanţe de urgenţă prin care să anuleze sentinţele pronunţate de completurile de cinci judecători, măsură care ar avea ca efect „distrugerea justiţiei”.

„În realitate Tudorel Toader ‘Cel Năpraznic’ are de făcut două lucruri: 1.Să respingă orice presiune a lui Dragnea de a anula prin OUG hotărâri definitive ale completelor de cinci judecători de la ÎCCJ sau a completelor de trei judecători de la Curţile de Apel. Dacă nu rezistă presiunii, să demisioneze, pentru a nu se pricopsi cu titlul de ‘Gropar al Justiţiei’. (…) 2.Să corecteze urgent toate articolele declarate de CCR a fi neconstituţionale în Noul Cod Penal şi în Noul Cod de Procedură Penală pentru a da limpezime şi deplină constituţionalitate actului de justiţie şi pentru a evita în viitor constatări de neconstituţionalitate a unor hotărâri judecătoreşti definitive adoptate în baza unor articole neconstituţionale”, se arată în postare.

Traian Băsescu a mai scris că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar trebui „să renunţe la a mai merge cu jalba în băţ la Bruxelles, că nu reuşeşte decât să fie ridicol încercând să împiedice numirea doamnei Kovesi”. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare