Băsescu acuză un troc Iohannis-Dragnea

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că nominalizarea social-democratului Petru-Gabriel Vlase la conducerea Serviciul de Informaţii Externe (SIE) mulţumeşte pe toată lumea şi rezolvă cele trei mari dileme ale momentului, revocarea şefei DNA, suspendarea şefului statului şi „o condamnare”.

„Bună treabă, rea tocmeală ! Soluţia cu Gabriel Vlase desemnat de Preşedintele Iohannis pentru şefia SIE a mulţumit pe toată lumea. Soluţia rezolvă şi cele trei mari dileme ale momentului, adică: o revocare, o suspendare şi o condamnare. Toată lumea mulţumită. Bună treabă, rea tocmeală”, a afirmat vineri fostul preşedinte Traian Băsescu, într-o postare pe Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat joi în funcţia de director SIE pe Gabriel Vlase, transmite Administraţia Prezidenţială.

Petru-Gabriel Vlase este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.

Petru-Gabriel Vlase este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare, al Colegiului Superior de Securitate Naţională, Academia Naţională de Informaţii şi doctor în ştiinţe militare şi informaţii, Academia Naţională de Informaţii.

Postul de director al SIE a fost vacant, după demisia de anul trecut a lui Mihai Ungureanu. La acest moment, SIE este condus interimar de generalul cu patru stele Silviu Predoiu, director adjunct şi şef al operaţiunilor Serviciului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare