Barroso prins cu trafic de influență

Fostul preşedinte al Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, a fost acuzat marţi de unele ONG-uri că şi-a încălcat promisiunea de a nu face lobby pentru actualul său angajator, banca Goldman Sachs, el având o întâlnire la Bruxelles cu unul dintre vicepreşedinţii actualului executiv comunitar, Jyrki Katainen, transmite AFP conform Agerpres.

Într-o scrisoare deschisă adresată secretarului general al CE, Alexander Italianer, organizaţia Alter-EU, o coaliţie de ONG-uri specializate în combaterea corupţiei, afirmă că ”Barroso nu şi-a respectat angajamentul de a nu face lobby în numele (băncii) Goldman Sachs”.

După cei zece ani cât a condus Comisia Europeană, Jose Manuel Barroso s-a angajat în iulie 2016 pe un post de consilier şi preşedinte non-executiv al subsidiarei din Londra a băncii Goldman Sachs International (GSI). Decizia i-a atras un val de critici, dar executivul comunitar, prin comitetul său de etică, a apreciat atunci că el nu a încălcat codul de etică al UE, invocând faptul că odată ce au trecut 18 luni de când a părăsit postul de preşedinte al CE nu mai era obligat să ceară acordul acesteia din urmă pentru a ocupa un post. ”Angajamentul lui Barroso de a nu face lobby în numele lui Goldman Sachs răspunde obligaţiei de integritate şi de discreţie impusă de tratatul” european, a mai argumentat atunci comitetul de etică.

Însă Alter-EU consideră că întâlnirea pe care Barroso a avut-o pe 25 octombrie 2017 într-un hotel din Bruxelles cu comisarul Jyrki Katainen, care face parte din aripa cea mai liberală a Comisiei Europene, ar fi o activitate de lobby şi prin urmare cazul său ar trebui reexaminat de comitetul de etică. Mai mult decât, Alter-EU crede că acum ar trebui făcută ‘‘o anchetă mai aprofundată asupra rolului pe care-l are Barroso în Goldman Sachs şi să evalueze dacă el l-a indus în eroare” pe actualul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Katainen a confirmat întâlnirea avută cu Barroso, afirmând că ea a fost consacrată în special ”chestiunilor privind apărarea şi comerţul”.

”La 24 de ore după această întâlnire, vicepreşedintele Katainen a publicat această întâlnire (în registrul de transparenţă al UE), conform procedurii”, a reacţionat la rândul său purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas. Katainen ”a respectat scrupulos parametrii de legalitate” pentru acest caz, a adăugat Schinas, fără alte comentarii.

O reacţie a venit şi din partea băncii Goldman Sachs, care a emis un comunicat în care afirmă că ”de la începutul mandatului său, (Barroso) a refuzat să reprezinte compania în orice contact cu funcţionari sau reprezentanţi oficiali ai UE”, iar întâlniri de genul celei avute cu Katainen sunt ”personale”. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare