spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
-1.8 C
București

Baronul roșu Felix Stroe își face complex de vile pe malul Lacului Siutghiol, arie naturală protejată inclusă în Natura 2000, cu o autorizație ilegală

Felix Stroe, președintele filialei județene PSD Constanța, a început lucrările de edificare a unui complex de cinci vile în localitatea Ovidiu, pe malul Lacului Siutghiol, arie naturală protejată, inclusă în rețeaua ecologică Natura 2000.După cum se poate observa în documentațiile de urbanism ale proiectului, construcțiile vor bloca liberul acces la lac, în condițiile în care, potrivit legii, edificarea în zone protejate se poate realiza numai sub rezerve speciale, scrie Dobrogea Live.

Șeful PSD Constanța nu a obținut avizul Direcției Județene pentru Cultură, ceea ce indică faptul că autorizația de construire a fost eliberată ilegal în septembrie 2022. Cum zona privilegiată pe care construiește Stroe este arie protejată Natura 2000, dar se află și în situl arheologic CT-I-m-A-02723, avizul Ministerului Culturii este obligatoriu pentru obținerea autorizației de construire. Terenul de 1.500 mp a fost obținut de Stroe și soția sa, Elena, de la Primăria Ovidiu în 1994, potrivit extrasului de carte funciară. Documentul arată că pe perioada valabilității autorizației de construire, până în iulie 2025, Stroe a instituit drept de superficie pe terenul de pe malul lacului în favoarea lui Adrian Măriuț și Cristian Gabriel Panait, ambii implicați în proiecte imobiliare controversate cu firma Alpha Builders, dezvoltator care va construi și cele cinci vile ale baronului local, mai spune sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare