Baronul Buzatu s-a apucat la DNA să-și scrie memoriile despre șpăgile din PSD

După 7 luni petrecute în arest preventiv, mare parte din ele în Penitenciarul Vaslui, Dumitru Buzatu părăsește liniștea închisorii vasluiene unde era jupân și merge, încă o dată, în arestul poliției ieșene. Fostul șef al județului a ajuns, încă de vineri, la Iași și scrie de zor amănunte picante legate de modul în care se luau șpăgile în Consiliul Județean Vaslui, în instituițiile aflate în subordinea acestuia, dar și cum ajungeau banii în buzunarele celor din conducerea centrală a PSD, scrie Vremea Nouă.

Se pare că Buzatu povestește, cu nume și prenume, cine erau cei care aveau astfel de îndeletniciri, fie că o făceau din proprie voință, fie că erau împinși de la spate de șefi. Conform unor surse judiciare, totul ar fi pornit după ce procurorii anticorupție i-au adus la cunoștință lui Buzatu că este cercetat și suspect în alte cinci dosare de corupție. Cu dovezile pe masă, acesta decide să facă propriile denunțuri, în speranța că așa va rămâne cu o singură acuzație, cea de luare de mită și că va deveni, din suspect, martor denunțător în celelalte dosare. Astfel, Buzatu a povestit procurorilor modul în care se luau șpăgile și mai ales cine le lua. Ar fi vizați șefi din Consiliul Județean Vaslui aflați la conducerea instituției, fie că vorbim de cei care ocupă, la vedere, scaunele sau cei care conduc, din umbră, instituția, primari sau directori ai companiilor din subordine. De asemenea, Buzatu a povestit procurorilor anticorupție ce șpăgi se dau la angajarea în instituțiile aflate în subordinea CJ Vaslui, cine beneficiază de sumele de bani și cum se împart acestea. Vizate ar fi două astfel de instituții. Alte denunțuri făcute de Buzatu ar viza inclusiv nume mari din conducerea PSD central. Conform acelorași surse judiciare, baronul de Vaslui ar fi povestit, în scris, cine dă, cine primește și cum se împart șpăgile la București, mai spune sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare