Baroneasa roșie de Botoșani a făcut jocurile ca vicele CJ să își angajeze consilieră pe fiica vecinilor

La numai 23 de ani, o tânără din Dorohoi a ajuns consilier al vicepreședintelui Consiliului Județean, Dorin Birta.Încadrarea pe post a avut loc pe 20 septembrie a.c., adică în urmă cu aproape două săptămâni, iar angajarea a avut loc după ce postul a devenit vacant printr-o altă mișcare. Astfel, cu numai o lună și jumătate înainte, adică în august a.c., Beatrice Iuliana Iorgu, fostă consilieră a lui Birta, a fost transferată în cabinetul președintelui Doina Federovici, lăsând liber locul pentru această angajare surpriză.Iar noul consilier, Eveline Gafincu, este tocmai fiica vecinilor vicepreședintelui CJ, Dorin Birta, lucru recunoscut chiar de către acesta. „Trebuie să dăm o șansă tinerilor bine pregătiți”, a spus Dorin Birta, scrie Monitorul de Botoșani.

Doar că se pune problema morală a experienței pentru că Eveline Gafincu nu prea are cu ce să se laude ca activitate prestată. Practic, ea a terminat școala gimnazială în 2016, cu media generală 6.97 și media de admitere 7,11, a urmat mai apoi liceul, iar în 2020 a fost admisă la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică – specializarea Afaceri Internaționale, cursuri de zi. Doar că, potrivit unui document postat de reprezentanții universității, ea a fost planificată să susțină examenul de licență abia anul acesta, pe 7 septembrie a.c., alături de soțul ei, care i-a fost coleg de grupă, mai spune sursa citată.

Doar că, dacă se compară organigrama CJ din martie 2022 (n.r. – ultima aprobată de aleșii județeni) cu cea din noiembrie 2019, adică înainte de ultima rundă a alegerilor locale, se poate vedea că cei din actualul executiv au avut grija să-și mărească cu câte un post numărul de funcții din cabinete. Astfel, dacă vicepreședinții aveau dreptul la câte un singur consilier, acum sunt permiși câte doi.Totodată, președintele CJ Doina Federovici are nu mai puțin de cinci consilieri, toate posturile fiind ocupate, precum și un post de director de cabinet. Asta deși se bătea monedă încă din primăvară cu privire la austeritatea bugetară și blocarea angajărilor pentru funcțiile vacante, mai scrie Monitorul de Botoșani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Războiul african intre China și Taiwan

    Taiwanul și China sunt implicate într-o luptă diplomatică privind...

    Kremlin: Rusia revine la o perioadă de confruntare foarte dură cu Europa

    Rusia revine la o perioadă de confruntare foarte dură...

    Cât va câștiga Rusia din creșterea prețurilor la petrol

    Veniturile bugetare suplimentare pentru Federația Rusă, datorate creșterii prețurilor...

    Prima victimă americană a războiului din Iran

    Compania aeriană low-cost Spirit Airlines şi-a încetat operaţiunile sâmbătă,...

    Consilierul pe securitate națională a lui Nicușor: România nu e vitală pentru SUA

    „Realitățile geopolitice globale sunt în evoluție”, a declarat Marius...

    Putin face o zonă turistică pentru jocuri de noroc

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat legea privind crearea...

    In timp ce economia românească se prăbușește cea a Serbiei a crescut cu 3% din PIB doar in primul trimestru

    Prim-vicepreședintele Guvernului Serbiei și ministrul Finanțelor, Siniša Mali, s-a...

    Importurile de cărbune ale României au crescut cu 430%

    Producția de cărbune a României a totalizat în primele...

    Articole relationate

    Categorii populare