Băncile grecesti nu vor fi redeschise în 9 iulie

Grecia va emite miercuri un decret ministerial ce vizează extinderea vacanței bancare, care durează deja de opt zile lucrătoare, a declarat, pentru Reuters, un oficial guvernamental care a dorit să-și păstreze anonimatul, transmite Agerpres.

Duminica trecută, premierul elen Alexis Tsipras a anunțat impunerea unor restricții asupra mișcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. În plus, oficialul a informat că băncile elene vor fi închise până pe 6 iulie, dar perioada a fost prelungită până miercuri, 8 iulie.

‘Vacanța bancară va fi extinsă’, a afirmat oficialul, fără a furniza detalii suplimentare.

Luni, BCE a anunțat că menține linia de finanțare de urgență (ELA) destinată creditorilor eleni la actualul nivel restricționat și va înăspri condițiile de acordare a finanțării, majorând garanțiile solicitate în schimbul fondurilor. Decizia BCE va limita opțiunile autorităților de la Atena.

În prezent, finanțarea de urgență oferită de BCE băncilor elene este limitată la 89 de miliarde de euro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare