Banca Naţională a Ucrainei a majorat dobânda de la 10 la 25%

Banca Naţională a Ucrainei (NBU) a decis joi să majoreze dobânda de politică monetară, de la 10% până la 25%, în încercarea de a ţine sub control inflaţia şi a proteja moneda naţională de repercursiunile economice ale invaziei ruse care a început la 24 februarie, transmite AFP conform Agerpres.

„Consiliul de Administraţie al NBU a decis să majoreze dobânda de referinţă la 25% pe an”, cel mai ridicat nivel de după luna septembrie 2015, a informat instituţia într-un comunicat de presă publicat la finalul reuniunii de politică monetară care a avut loc joi.

Obiectivul acestei politici intervenţioniste este acela de a „proteja veniturile şi economiile gospodăriilor, de a creşte atractivitatea activelor în hrivna şi a reduce presiunile asupra pieţei valutare”, se mai arată în comunicat.

În urma invaziei ruseşti, rata anuală a inflaţiei în Ucraina a ajuns la 16,4% în luna aprilie, potrivit cifrelor oficiale publicate de banca centrală, şi este posibil ca în luna decembrie să ajungă la 20%, potrivit unor estimări preliminare. Având în vedre veniturile în scădere şi cheltuielile militare mari, bugetul Ucrainei a fost finanţat prin asistenţa internaţională, vânzările de obligaţiuni şi tipărirea de bani de către banca centrală, un proces care a alimentat şi mai mult inflaţia.

„Evoluţia inflaţiei obligă Banca Naţională să revină la o politică intervenţionistă cu privire la rata dobânzii pentru a împiedica o nouă deteriorare a estimărilor de inflaţie şi dolarizarea economiei”, a subliniat guvernatorul NBU, Kyrylo Shevchenko.

În luna aprilie, Banca Mondială a dat publicităţii un set de estimări conform cărora Produsul Intern Brut al Ucrainei ar urma să se contracte cu 45,1% în acest an din cauza invaziei ruseşti, care a oprit afacerile, a diminuat exporturile şi a făcut activitatea economică imposibilă în mari părţi ale ţării. Colapsul de 45,1% al economiei ucrainene în acest an prognozat de Banca Mondială este mult mai grav decât estimările Fondului Monetar Internaţional, care a anunţat că se aşteaptă la o contracţie cuprinsă între 10% şi 35%.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare