Banca Mondială cere ca România să investească 3% din PIB în vederea dezvoltării sectorului energetic fără dioxid de carbon

Potrivit unui Raport pe țări al Băncii Mondiale cu privire la climă și la dezvoltarea pe viitor a României (RTCD), dezvăluit marți, cu ocazia unei conferințe legate de schimbareai climei, până în anul 2050, sunt necesare niște investiții substanțiale – reprezentând aproximativ 3% din PIB-ul țării – în vederea dezvoltării sectorului energetic fără dioxid de carbon din România, scrie Euractiv.

Potrivit unui raport, România este pe cale să-și atingă obiectivul prevăzut pentru anul 2030 în vederea reducerii cu 55% a emisiilor de gaze comparativ cu nivelul din 1990.
Cu toate astea, în pofida reducerii cu 53% a emisiilor sale de gaze în perioada 1990 – 2018, ca să se ajungă la o neutralizare până în anul 2050, sunt necesare demersuri politice și finanțări substanțiale.
„Pentru ca, până în anul 2050, să poată ajunge la emisii-zero până în anul 2050, România trebuie să pună în aplicare un masiv program de electrificare, înlocuind consumul de combustibil cu energie provenită din surse reciclabile”, subliniază Banca Mondială în raportul său.
Potrivit experților, ca să se ajungă la o asemenea neutralizare până în anul 2050, România nu trebuie doar să elimine carbonul din sectorul său energetic, ci trebuie totodată să se concentreze asupra unor schimbări în sistemul de transport al acesteia, optimizând folosirea resurselor de apă și investind capital uman și profesionalism.
În plus, România este extrem de vulnerabilă în fața pericoleelor reprezentate de schimbarea climei, în special în privința inundațiilor și a secetei. În același timp, emisiile de carbon la nivelul țării sunt relativ mari, cu o medie care o depășește cu 2,5% pe cea de la nivelul UE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Turcia se pregătește pentru migranți din Iran

    Turcia a pregătit planuri pentru potențialul aflux de persoane...

    Șeful Goldman Sachs: Piețele au reacționat „blând” la războiul din Iran

    David Solomon, directorul general al Goldman Sachs, a declarat...

    Comisia Europeană vrea unitate cu Spania împotriva Americii

    Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene (CE), Stéphane Séjourné, speră...

    Fost ministru PSD, 4 ani de închisoare

    Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu a fost condamnat...

    Economia Israelului pierde 3 miliarde de dolari pe săptămână din cauza războiului din Iran

    Pagubele aduse economiei Israelului de războiul aerian cu Iranul...

    Articole relationate

    Categorii populare