Banca Centrală Europeană speră că băncile occidentale își vor vinde afacerile din Rusia

Banca Centrală Europeană speră că instituţiile financiare din zona euro îşi vor vinde curând activele lor din Rusia, a afirmat Andrea Enria, preşedintele Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE, în condiţiile în care Moscova se află aproape de a intra în incapacitate de plată, transmite Reuters conform Agerpres.

În timp ce economia rusă este puternic afectată de sancţiunile occidentale impuse în urma invadării Ucrainei, mulţi creditori din zona euro, inclusiv Societe Generale (Franţa) şi Raiffeisen Bank International (Austria), au plecat sau caută să părăsească ţara.

„Toate băncile europene spun că vând, ele toate încearcă să vândă”, a declarat Enria la un eveniment în Italia.

Acesta a adăugat: „Unele au vândut sau sunt în negocieri, nu este un proces uşor. Sper că va fi în curând finalizat”.

La începutul lunii mai, Raiffeisen Bank International (RBI), una dintre cele mai expuse bănci europene pe Rusia, a anunţat că analizează toate opţiunile strategice pentru divizia sa din Rusia, „inclusiv o ieşire gestionată cu atenţie”.

Plecarea din Rusia este o schimbare radicală pentru banca austriacă Raiffeisen care este prezentă pe această piaţă încă de la colapsul URSS, iar anul trecut subsidiara sa rusească a contribuit cu aproape o treime la profitul net de 1,5 miliarde de euro realizat de grupul austriac. Divizia din Rusia a RBI este a 10 cea mai mare bancă din această ţară, cu active de 11,96 miliarde de euro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Financial Times: Urmează 3-5 ani de prețuri mari la biletele de avion

    Marile companii aeriene spun că prețurile ridicate la combustibilul...

    Eminența cenușie a Kremlinului: Mat la Zelenski

    Situația din jurul Ucrainei poate fi descrisă drept „mat”,...

    Polonia supărată că „unele țări UE doresc să reducă cheltuielile militare”

    Unele țări ale UE doresc să reducă cheltuielile militare,...

    Șeful JP Morgan: Armata rusă ar putea merge astăzi până la Paris dacă ar dori

    Țările europene se confruntă cu probleme grave și nu...

    Articole relationate

    Categorii populare