de avocat Florin Constantin Durgheu
Vineri, 13 ianuarie 2023, judecătoarea MANUELA MARIA ORZAȚĂ de la Tribunalul București, Secția I Penală, a pus capăt mascaradei judiciare care, din punct de vedere legal, se numește dosarul penal în care ar trebui să fie cercetat MARIO GINO IORGULESCU, pentru teribilul accident din data de 08.09.2019, accident în urma căruia, din păcate, și-a pierdut viața DANIEL ANDREI VICOL.
Pentru a fi bine înțeles de toți oamenii de bună credință și pentru a tăia elanul detractorilor care își varsă mânia proletară în mod partizan, încă de la început declar faptul că MARIO GINO IORGULESCU are cea mai mare parte din culpă pentru producerea fatidicului accident deoarece s-a suit la volan sub influența băuturilor alcoolice, a condus autoturismul cu o viteză cu mult peste limita maximă admisă și a forțat intrarea în intersecție pe culoarea roșie a semaforului din direcția lui de mers.
Nicio persoană rațională nu poate contesta aceste realități. În egală măsură, orice persoană rațională și, cu atât mai mult judecătorul învestit cu soluționarea LEGALĂ a dosarului, ar trebui să analizeze în mod obiectiv cauzele care au generat comportamentul lui MARIO GINO IORGULESCU.
Analizând cauzele care au declanșat în dimineața zilei de 08.09.2019, comportamentul irațional al lui MARIO GINO IORGULESCU, ajungem inevitabil la starea lui precară de sănătate.
Pentru ca această stare de sănătate să fie constatată nemijlocit de către instanța de judecată, judecătoarea MANUELA MARIA ORZAȚĂ avea obligația legală de a dispune efectuarea Expertizei Medico – Legale solicitate de apărarea lui MARIO GINO IORGULESCU.
Efectuarea Expertizei Medico – Legale trebuia dispusă cel puțin raportat la următoarele considerente :
1. Pentru ca procesul penal să se desfășoare în condiții de legalitate trebuia să se constate dacă, din punct de vedere medical, MARIO GINO IORGULESCU are reprezentarea faptelor și a susținerilor sale, cu alte cuvinte dacă poate sta într-un proces penal.
Încuviințarea și efectuarea Expertizei Medico Legale era și este în continuare (în faza apelului), imperios necesară, cu atât mai mult cu cât, prin Sentința nr. 38, pronunțată la data de 01.06.2022, de către Curtea de Apel din Milano, Secția Penală, această instanță a decis :
„Nepunerea în executare a Mandatului European de Arestare nr. 93/UP/15.05.2020, emis în data de 15.05.2022, de către Tribunalul București, în procesul nr. 4406/3/2020 pentru infracțiunea de omor și conducere sub influența alcoolului și a Mandatului European de Arestare nr. 5/E/1931-2018/13.04.2021, emis în data de 13.04.2021 de Tribunalul București, pentru executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința Penală nr. 944/20.12.2018, modificată prin Sentința nr. 504/A/09.04.2021, a Curții de Apel București, pentru infracțiunea de privare de libertate în mod ilegal, săvârșită în București, la data de 06.06.2016, deoarece starea psihică a lui IORGULESCU GINO MARIO este de natură să împiedice participarea conștientă la proces într-un mod ireversibil”.
2. Am depus la dosar practică judiciară din care rezultă în mod indubitabil, nu doar faptul că este legal, din perspectiva dispozițiilor legale incidente, ca o astfel de expertiză să se desfășoare în afara teritoriului României, în speță, în Italia, dar există și posibilitatea practică ca expertiza să se desfășoare la clinica în care se află internat clientul meu.
Pentru a nu exista absolut nicio discuție referitoare la posibilitatea și legalitatea ca o astfel de expertiză să se desfășoare exact la clinica la care este acum internat MARIO GINO IORGULESCU, am depus la dosar, nu doar Încheierea prin care Judecătoria Sectorului 2 a încuviințat, la data de 30.05.2019, efectuarea Expertizei Medico – Legale a inculpatului la clinica din Italia la care inculpatul din acel dosar era internat, dar și răspunsul INML la solicitarea instanței, precum și corespondența ulterioară dintre instanța de judecată și INML.
Văzând că, și în aceste condiții în care am dovedit în mod indubitabil că este, nu doar legal, ci și posibil ca expertiza să se desfășoare la clinica din Italia, dar, cu toate acestea, doamna judecător MANUELA MARIA ORZAȚĂ a respins această probă esențială pentru justa soluționare a dosarului, atât pentru acest motiv, cât și pentru alte motive anterioare, colegul meu, domnul avocat MIRCEA POPESCU a depus o plângere penală împotriva doamnei judecător pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.
La termenul din 11 ianuarie 2023, termen la care colegul meu i-a adus la cunoștință faptul că a depus plângerea penală împotriva dumneaei, doamna judecător MANUELA MARIA ORZAȚĂ nu a înțeles să se abțină, după cum era nu doar legal, ci și firesc, motiv pentru care domnul avocat MIRCEA POPESCU a depus cererea de recuzare.
În mod paradoxal, același judecător care a respins și precedenta cerere de recuzare, respectiv domnul judecător ANDI MIHAI MALALIU, a respins și de data aceasta cererea de recuzare, cu toate că este mai presus de orice dubiu faptul că, un judecător împotriva căruia inculpatul sau reprezentantul său legal a formulat o plângere penală, sub nicio formă nu mai poate judeca cu obiectivitate acel dosar.
Dovada irefutabilă a lipsei de obiectivitate a doamnei judecător MANUELA MARIA ORZAȚĂ ne-a fost relevată vineri, 13 ianuarie 2023, termen la care doamna judecător, după ce a respins solicitarea de efectuare a unui supliment la Raportul de Expertiză Criminalistică privind dinamica producerii accidentului, a respins și solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor, în infracțiunea de ucidere din culpă pentru ca apoi, pe repede înainte, să încheie așa zisa cercetare judecătorească care, de fapt, a fost o execuție publică.
Referitor la respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice se impune a fi făcute următoarele precizări :
1. Atât doctrina, cât și practica judiciară sunt în mod cvasi unanim în sensul reținerii infracțiunii de ucidere din culpă, nicidecum a infracțiunii de omor.
2. Cu prilejul susținerii cererii de schimbare a încadrării juridice, am subliniat faptul că, cu doar două zile înainte instanța de judecată s-a pronunțat în mod definitiv în dosarul având ca obiect uciderea din culpă a celor două minore pe str. Andronache din Cartierul Colentina.
Este important de subliniat faptul că, în acel dosar, deși șoferița era beată și a omorât pe trotuar două fetițe, una de 7 alta de 14 ani, fără ca acestea să aibă absolut nicio culpă, astfel cum a avut DANIEL ANDREI VICOL care era sub influența substanțelor stupefiante în momentul în care s-a suit la volan, nu purta centura de siguranță și circula neregulamentar pe banda a doua, instanța a condamnat acea șoferiță pentru infracțiunea de ucidere din culpă, nicidecum pentru omor.
Mai mult, în acel dosar, instanța de judecată nici măcar nu a aprobat cererea de arestare preventivă iar procurorului anchetator sau instanței de judecată nici nu le-a trecut prin cap să schimbe, ca și în cazul lui MARIO GINO IORGULESCU, încadrarea juridică din infracțiunea de ucidere din culpă în infracțiunea de omor.
Parcă pentru a spulbera absolut orice dubiu referitor la obiectivitatea și echilibrul de care trebuia să dea dovadă, după ce a respins solicitarea de schimbare a încadrării juridice, mânată de aceeași pasiune nepermisă, doamna judecător MANUELA MARIA ORZAȚĂ a dat cuvântul pe fond.
Deși i-am solicitat expres și hotărât acordarea unui termen în vederea pregătirii concluziilor pe fond, raportat la faptul că doar din acel moment, prin respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice, aveam realitatea juridică definitivă în fața instanței de fond, respectiv infracțiunea de omor, doamna judecător MANUELA MARIA ORZAȚĂ a respins solicitarea mea mai mult decât pertinentă și, călcând în picioare principii precum desfășurarea procesului în mod echitabil și respectarea dreptului la apărare, ne-a acordat cuvântul pe fond.
Trebuie subliniat faptul că, pentru a-și îndeplini obiectivul de a-l executa pe MARIO GINO IORGULESCU exact la termenul următor celui la care a aflat de plângerea penală depusă împotriva ei, doamna judecător nu doar că a călcat în picioare principii fundamentale ce reglementează buna desfășurare a procesului penal dar nici nu a fost impresionată de faptul că de vreo 3 ori i-am cerut în ședință publică să oprească această mascaradă judiciară.
În aceste condiții, deși legea ar trebui să fie rațiunea eliberată de orice pasiune, este mai mult decât previzibil că doamna judecător MANUELA MARIA ORZAȚĂ va izbi cu putere cu ciocanul (nedreptății) și va pronunța o pedeapsă exemplară, în deplină concordanță cu mânia proletară care i-a întunecat rațiunea.
În aceste circumstanțe, este evident faptul că nici nu are rost să-mi pierd timpul și să-mi risipesc energia, decizia privind pedeapsa lui MARIO GINO IORGULESCU fiind luată încă de la penultimul termen, cel de miercuri, 11 ianuarie 2023, dată la care doamna judecător MANUELA MARIA ORZAȚĂ a aflat de la colegul meu că acesta a depus o plângere penală împotriva ei.
Cu toate acestea, din respect pentru profesia de avocat și, în egală măsură, din respect față de client și față de părinții acestuia, voi formula concluzii scrise fiind convins de faptul că, atât concluziile scrise formulate complet inutil în fața instanței de fond, precum și celelalte apărări, vor avea relevanță în fața instanței de apel.