spot_img
sâmbătă, 21 februarie, 2026
-1.9 C
București

Avocatul Bamboo susține că focul ar fi fost pus/ Anchetatorii NEAGĂ varianta

Cătălin Dancu, avocatul reprezentanţilor clubului Bamboo, susţine că incendiul care a mistuit clubul Bamboo a fost pus, el argumentând cu faptul că angajaţi ai clubului ar fi semnalat prezenţa unor persoane necunoscute în zona fostei săli de fitness a localului, folosită în prezent ca depozit, transmite news.ro.

A avut loc o audiere despre cum au decurs evenimentele în acea seară, s-au lămurit şi procurorii despre măsurile de protecţie şi siguranţă din club. Datele confirmă că incendiul a fost pus din zona fostei săli de fitness de către persoane necunoscute aflate în acea zonă. Au fost identificate persoane necunoscute clubului care se aflau în această zonă. Nu este adevărată nicio susţinere privitoare la faptul că incendiul ar proveni ca urmare a fumatului în incinta clubului. Toţi angajaţii au intervenit şi persoanele clienţi care fumau fie imediat au fost obligaţi să stingă ţigările fie au fost evacuaţi, pentru că clubul Bamboo deţine un loc privat în care se poate fuma conform standardelor, deci nu era nevoie să se fumeze în club, a afirmat Dancu după audierile de la Poliţia Capitalei.

„Nu există niciun indiciu cu referire la o mână criminală, așa cum s-a vehiculat. Cercetarea încă nu a început în ceea ce privește structura, locul de unde a pornit incendiul și cum anume s-a propagat. Urmează ca, după ce avem definitivate aceste lucruri, să fie analizate cele mai bune ipoteze de lucru și principala versiune a ceea ce s-a întâmplat”, a declarat șeful Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei, Radu Gavriș, aflat duminică la fața locului, împreună cu procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București Mihai Prună.

Precizarea anchetatorilor vine după ce creatorul de modă Cătălin Botezatu, fost acționar al firmei care operează clubul Bamboo, a declarat sâmbătă că „e posibil să fi fost pus foc de cineva”, deoarece clubul avea „dușmani”.

De asemenea, avocatul patronilor de la Bamboo, Cătălin Dancu, a spus duminică, la Poliția Capitalei, că din datele pe care le are rezultă că focul ar fi fost pus de cineva.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare