Avocata Silvia Uscov: Nu doar corupția ucide, ci si erorile judiciare care au avut loc in dosarul Gala Bute

de Silvia Uscov, avocat

Exprim public condoleanțe familiei lui Rudel Obreja ii doresc putere sa treacă prin aceste clipe.

Iata ca nu doar corupția ucide, ci si erorile judiciare care au avut loc in dosarul Gala Bute (in special Decizia ICCJ din 07.04.2022) si care au trimis in închisoare pe dl Rudel Obreja si pe dna Elena Udrea, deși aceștia fuseseră condamnați nelegal prin raportare la standardele naționale si europene.

Dl Rudel Obreja a ales sa fie un om integru de la momentul la care i se solicitase sa facă denunțuri mincinoase impotriva dnei Elena Udrea pentru a obține o condamnare mai ușoară, conform informațiilor publice.

In schimb, a primit o soluție de condamnare nelegala si nu a fost tratat de către medicii din penitenciar decât cu antiinflamatoare, desi avea dureri mari, iar ulterior a aflat ca era vorba despre cancer pancreatic.

Prea târziu i s-a admis si tratamentul la o clinica in străinătate, abia la finalul anului 2022.

Puneți problema ca oamenii fug in străinătate inaintea condamnărilor, dar nu va puneți următoarele probleme:

1. daca acele condamnări sunt legale sau

2. dacă persoanele condamnate beneficiază măcar de dreptul la sănătate in mediul penitenciar pentru a se conforma dispozițiilor unei instante.

Dumnezeu sa îl odihneasca pe Rudel Obreja si noua sa ne dea mai multă înțelepciune sa tratam oamenii cu respectul si demnitatea cuvenite.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare