spot_img
13.2 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăActualitateAvocata Silvia Uscov: A venit nota de plată

Avocata Silvia Uscov: A venit nota de plată

-

de Silvia Uscov, avocat

Nu ICCJ a dat “Marea Amnistie”, ci doar a constatat efectul deciziilor CCR si a aplicat dispozițiile constituționale referitoare la legea penală mai favorabilă si art. 7 CEDO.

- Advertisement -

Haideți sa ne uitam mai in spate:

1. Primul pas – adoptarea in 2014 a unor coduri, ale căror dispoziții, rând pe rând, sunt declarate neconstituționale. Si atunci, ca si acum, justificarea a fost MCV-ul, obligațiile fata de UE etc.

- Advertisement -

2. In 2018 CCR a spus ca intreruperea prescriptiei in modalitatea introdusa in Codul penal nu este constituțională. Si avea dreptate.

3. Înclin sa cred ca mai degrabă din necunostinta de cauza decât din rea-credinta si sub presiunea găsirii unui remediu rapid la aceasta problema, a existat un concurs de greseli intre Parlament si judecători.

Presiunea vine din faptul ca societatea vrea sânge, mass-media pune piciorul pe acceleratie, ambasadele se activează. Judecătorii au încercat sa facă pe legiuitorul si sa preia o soluție pe care CCR i-o indicase Parlamentului, de fapt, nu lor. Si au aplicat-o ca atare in dosare. Parlamentul si-a continuat liniștit activitatea crezând ca problema a fost rezolvată astfel, procurorii si judecătorii s-au bazat ca au timp suficient sa investigheze si sa judece dosarele.

4. In 2022 a venit nota de plata. După 4 ani in care s-a aplicat greșit Decizia CCR din 2018. Timp in care, dintr-o problema mai mica, a devenit o problema majora. Si au descoperit ca timpul pentru investigarea si judecarea dosarelor s-a redus la termenul de prescriptie generala (in general, la jumătate). Ooops.

5. Unii judecători, mai puțin curajoși sa își asume deciziile de incetare a procesului penal (ca nu pot crede ca nu știu sa aplice dispozițiile legale si constituționale), au sesizat ICCJ, probabil si cu gândul ca mai pot găsi vreun petic. Doar ca gaura era așa de mare de nici ICCJ nu a mai găsit vreun petic pe măsura. Juridic, aceste sesizări trebuiau respinse ca inadmisibile, dar pragmatic, mai bine ca avem o decizie care ar trebui sa fie respectata de toate instanțele.

Concluzia: Acum vreți sa stam sa deplângem situația sau mai bine ne concentram pe limitarea daunelor si prevenirea riscurilor pentru viitor? Tot sub presiunea societății s-a adoptat si OUG-ul care pare a corecta dispoziția declarata neconstituțională (OUG 71/2022). Dar si acest OUG poate fi declarat neconstitutional, existând deja numeroase sesizări (20 inregistrate pana acum pe rolul CCR).

Mai aveți de gând sa peticiți mult justiția din rațiuni politice si de oportunitate? Nu vedeti ca nu țin aceste petice si încercări disperate de a obține condamnări, ca Dreptul nu este teza voastră plagiata, ci 90% matematica pura si 10% despre oameni? Cat mai trebui sa plătim pentru incompetenta voastră?

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img