de Nouriel Roubini
NEW YORK – De la începutul crizei financiare globale din 2008, creșterea productivității în economiile avansate (USA, Europa, Japonia) a fost foarte lentă în cifre absolute, dar și raportat la deceniile precedente. Dar asta vine în contradicție cu opinia, prevalentă in Silicon Valley și în alte centre tehnologice, că intrăm într-o nouă epocă de aur a inovației ce va accelera creșterea productivității și va îmbunătați radical modul în care trăim și muncim. Deci unde sunt aceste progrese și ce s-ar putea întâmpla dacă ele nu apar?
Descoperiri inovative sunt evidente în cel puțin șase domenii:
-Tehnologii energetice, inclusiv noi tipuri de combustibili fosili (gaze și petrol de șist), resurse alternative de energie (solare sau eoliene), tehnologii de stocare și rețele electrice inteligente
-Biotehnologii: terapii genetice, celule stem și utilizarea “big data” pentru reducerea costurilor în sănătate, ameliorarea speranței de viață și a calității vieții
-IT, vezi Web 2.0 / 3.0, social media, “Internet of Things”, “big data”, “cloud computing”, Inteligența Artificială sau sistemele de realitate virtuală
-Tehnologii de producție cu roboți industriali, imprimante 3D sau manufacturi personalizate
-Tehnologii financiare ce promit să revoluționeze tot, de la modalitățile de plată la împrumuturi, asigurări sau optimizarea portofoliului
-Tehnologii militare incluzând dezvoltarea dronelor și altor tipuri de arme sofisticate.
De ce aceste inovații, care sunt deja utilizate pe scară largă în economii, nu au dus la o creștere vizibilă a productivității? Există câteva explicații ale acestui fenomen pe care economiștii l-au denumit “enigma productivității” (productivity puzzle):
Pe de o parte, cei pesimiști în materie de tehnologie, precum Robert Gordon de la Universitatea Northwestern, afirmă că impactul noilor tehnologii în economie este scăzut comparativ cu efectele marilor descoperiri ale primelor două Revoluții Industriale (motorul cu aburi, electricitatea, apa curentă, canalizarea, antibioticele etc.) Dar, cum spune și Joel Mokyr de la aceeași universitate, e greu să susții varianta pesimistă când vezi amploarea inovațiilor ce apar și, probabil, vor continua să apară în deceniile următoare.
O a doua explicație este că noi nu reușim să calculăm producția reală, avem dificultăți în a cuantifica bunurile și serviciile de tip nou, a căror accesibilitate crește mai rapid decât pot prevedea mijloacele standard de măsurare. Dar, dacă această ipoteză ar fi adevărată, atunci ar trebui să fie clar de ce e mai dificil de măsurat astăzi creșterea productivității, decât a fost în deceniile trecute. Până acum nu există date empirice clare. Totuși, unii economiști sugerează că, spre deosebire de bunurile materiale, producția de software ieftin sau gratuitățile asociate internetului nu sunt măsurate corect.
Într-adevăr, cunoașterea e la un “click” distanță prin motoarele de căutare și aplicațiile omniprezente, făcându-ne viața mai ușoară și mai productivă.
A treia explicație este că intotdeauna există un decalaj între inovație și creșterea productivității. În prima Revoluție a Internetului accelerarea creșterii productivității din sectorul tehnologic s-a răspândit în restul economiei abia câțiva ani mai târziu, când noile tehnologii au început să fie aplicate pe scară largă și în celelalte industrii. Și acum ar putea trece timp până când noile tehnologii se vor răspândi și vor ajuta la o creștere măsurabilă a productivității.
Mai există și o a patra posibilitate: creșterea economică și creșterea productivității ar fi scăzut de fapt începând cu criza financiară. Îmbătrânirea populației în majoritatea țărilor dezvoltate și în câteva țări emergente cheie (China, Rusia) precum și scăderea investițiilor în capitalul material (ce crește productivitatea muncii) au dus la scăderea ritmului de creștere.
Acest punct de vedere e coerent cu ipoteza “stagnării seculare” propusă de Larry Summers.
O explicație înrudită pune accentul pe fenomenul de histerezis: o încetinire ciclică persistentă sau o revenire economică slabă (cum avem din 2008) poate reduce potențialul de creștere din două motive. Pe de o parte priceperea unui muncitor care stă prea mult în șomaj scade, iar pe de altă parte investițiile scăzute duc la o scădere permanentă a productivității.
Nu cunoaștem cu certitudine cauza slabei creșteri a productivității și nici dacă fenomenul este temporar. Fiecare explicație are partea sa de adevăr.
Slaba creștere a productivității va determina salarii mai mici și condiții de viață mai proaste, ceea ce va duce la reacții populiste împotriva comerțului liber, globalizării, migrației și pietei libere. Astfel, economiile avansate au o miză importantă în remedierea cauzelor ce încetinesc productivitatea, înainte ca stabilitatea socială și politică să fie pusă in pericol.
Copyright: Project Syndicate 2016 – Populists and Productivity
Sursa: Digi24.ro
Nouriel Roubini, Profesor la Universitatea din New York (Stern School of Business) și președinte al Roubini Macro Associates. A fost economist senior la Casa Albă (în cadrul Council of Economic Advisers) și a lucrat la Fondul Monetar Internațional, Rezerva Federală a SUA și Banca Mondială.
