Averile nete a opt dintre miliardarii lumii au crescut cu 1 miliard de dolari în criza coronavirus

Averea combinată a miliardarilor americani, între care fondatorul Amazon.com Jeff Bezos şi şeful constructorului de automobile electrice Testa, Elon Musk, a crescut cu aproape 10% în perioada pandemiei de COVID-19, potrivit unui raport publicat joi de Institute for Policy Studies (IPS), transmite Reuters conform news.ro.

Creşterea averilor celor mai bogaţi oameni din Statele Unite a avut loc în timp ce 26,5 milioane de americani au solicitat indemnizaţii pentru şomaj în ultimele cinci săptămâni.

În timp ce economia în ansamblul ei are probleme, acţiunile unor companii din sectorul tehnologiei, cum ar fi Zoom, au crescut în ultimele săptămâni datorită utilizării aplicaţiilor de videoconferinţe şi de muncă de la distanţă, contribuind la creşterea averilor fondatorilor acestora.

”Aceasta este povestea a două pandemii, cu sacrificii inegale”, a declarat Chuck Collins, co-autor al raportului.

În perioada 1 ianuarie-10 aprilie, 34 dintre cei mai bogaţi miliardari au înregistrat creşteri ale averilor nete cu zeci de milioane de dolari, arată raportul.

Astfel, averile nete a opt dintre miliardari, între care Bezos, fondatorul Zoom Video Communications, Eric Yuan, şi Musk, au crescut cu 1 miliard de dolari.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Spania reduce TVA-ului la electricitate, gaze și combustibili de la 21% la 10%

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a prezentat astăzi un pachet...

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare