Aventurile lui Rudel Obreja în WC-ul de la DNA: Udrea și Băsescu

Rudel Obreja (54 de ani), fostul președinte al Federației Române de Box, a făcut dezvăluiri în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, moderată de Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor.

„Este corect! (n.r. că a trebuit sa o denunt pe elena udrea) N-aveam cum s-o dau pe Elena Udrea pentru că Elena Udrea nu e a mea. Jargonul ăsta arată că așa au stat lucrurile. Și au fost patru modalități diferite prin care mi s-a cerut să o dau pe Elena Udrea. Să scriu lucruri despre dânsa. Într-una din cele patru situații mi s-a cerut să-l dau și pe domnul Băsescu. Existând această percepție că eu sunt parte din acest anturaj, că am anturaj cu doamna Udrea și cu domnul Băsescu. După ce-am fost eliberat ne-am văzut o singură dată. Ne-am salutat ca prieteni de suferință. Și-am mai vorbit de câteva ori la telefon sau prin intermediul unor mesaje. Nu am nicio prietenie. Vă mai fac o mărturisire. Am încercat s-o mai salut pe doamna Udrea zilele trecute și nu mi-a răspuns la telefon. Pe domnul președinte Băsescu l-am văzut puțin înainte de Anul Nou. Personal vorbesc cu dânsul. Ne-am întâlnit ultima dată întâmplător. N-am nici o intrare, iar de fiecare dată când mă întâlnesc cu domnul președinte atmosfera e cordială, amicală, prietenească. Dânsul e și un tip haios așa. Nu sunt nici eu vreun mucalit. Am numărul dânsului de telefon. Bine, are vreo trei de fapt”, a declarat Obreja la Prietenii lui Ovidiu.

OBREJA: „OMUL DNA A VENIT ÎN TOALETĂ PESTE MINE!”

„S-a întâmplat odată în toaleta de la DNA! Într-unul dintre momentele în care mă găseam acolo la anchetă a venit cineva într-o toaletă cu două cabine. Nu era chiar foarte curat acolo. Nici n-am apucat să intru într-una din cele două cabine că a venit cineva lângă mine. Nu-l cunoșteam și nici n-aș mai putea recunoaște pentru că au trecut deja 6 ani de-atunci. Mi-a spus: «Dă-o pe Udrea și scapi! Dă-i pe Udrea! Dă-l și pe Băsescu! De ce îi ții în brațe?!». Și mi-a mai spus alte lucruri pe care n-aș putea să le spun. Eu cred că omul era din DNA. Modul în care s-a prezentat, cum arată și cum a vorbit, fermitatea. Asta mi-a indus mie… Așa l-am simțit energetic. În plus în DNA nu merge lumea așa la toaletă. Să zicem că a fost o întâmplare, doar că au mai fost trei situații. Am avut pe cineva în celulă într-o noapte. Era cu drogurile… A doua noapte n-am mai fost acolo. A încercat să mă tragă de limbă și s-a creat o situație să rămânem doar noi doi în celulă. De obicei eram patru, cinci, chiar șase. Omul mi-a făcut destănuitiri și mi-a spus că e mai bine să faci chestia asta… În mod cert era pus. El nu era arestat, a venit așa… Apoi, cineva din familie a fost contactat și i-a spus, fiind condiționat, mult mai oficială discuția. Dacă Obreja o dă pe Udrea vă grantez că scapă!. Soția mea a venit la mine, pentru că era avocat și putea să vină zi de zi și mi-a transmis ce i s-a spus…”, a povestit fostul președinte al Federației de Box.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AnimaWings, noul BlueAir?

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Cseke Attila i-a pus cruce lui Siegfried

    Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și...

    Comisar european: Vor fi prețuri foarte mari la petrol și gaze la iarnă in UE

    Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

    Oferta de investiții a Mureșului sub brandul comun „Why Mureș” la EXPO REAL München

    Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și...

    Capacitatea de foraj în ape adânci a Chinei atinge nivelul de 5.000 de metri

    Nava oceanică de foraj Mengxiang („Visul”, n.r.) a Chinei...

    Kelemen Hunor: Va fi un eșec pentru PNL dacă merge la Curtea Constituțională

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, despre iniţiativa...

    Călin Georgescu in arest 30 de zile

    Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţia procurorilor...

    Articole relationate

    Categorii populare