Aventurile lui Bourdain în România, Mossad, KGB şi CIA

Episodul dedicat călătoriei în România de Anthony Bourdain în seria „No Reservations” şi scandalul care a urmat i-au adus realizatorului TV, care a decedat vineri, una dintre cele mai nefericite experienţe din carieră, transmite Mediafax.

„Emisiunea românească pe care am făcut-o pentru «No Reservations» a fost un alt exemplu de emisiune în care lucrurile au mers groaznic, groaznic, tragic de rău. A fost un chin să facem emisiunea, dar, desigur, i-a lansat cariera producătorului Tom Vitale şi a ieşit foarte nostim. Nu e genul de emisiune după care să umblu să o fac. Nu căutăm să facem mişto de oameni în emisiune, încercăm să-i arătăm aşa cum sunt. De aceea e aşa de dureros să vezi cum încearcă unii să pară mai buni decât sunt şi pe mine mă face să turbez”, declara Bourdain într-un interviu din 2016 pentru publicaţia Forbes.

În 2017, într-un interviu pentru emisiunea „Late Night”, Bourdain a reluat povestea, explicând că oficialităţile române au intervenit în producţia documentarului, obligându-i pe cei care îi erau gazde să poarte haine tradiţionale şi mutându-l din casele localnicilor în hoteluri scumpe. Tot atunci îşi amintea şi cum a fost acuzat în comentariile care au urmat difuzării show-ului TV că este agent Mossad, KGB şi CIA.

Anthony Bourdain a încetat din viaţă vineri, la Strasbourg, Franţa, fiind descoperit spânzurat în camera de hotel în care locuia în timp ce lucra la un nou sezon al seriei difuzate de CNN „Parts Unknown”.

Românii au legat o relaţie specială cu Anthony Bourdain în 2008, când vedeta TV, care s-a sinucis vineri, a realizat o emisiune din seria „No Reservations” pentru Travel Network în mai multe locuri din ţară.

Mai bine de 1.200 de comentarii au încins în acel moment blogul realizatorului de la Travel Channel, cea mai mare parte venind de la români din ţară sau de peste ocean nemulţumiţi de felul în care Bourdain a povestit despre aventurile sale culinare în localuri bucureştene, la gardul Curţii Vechi sau printre turiştii cărora li se servea un festival Dracula cu Miss şi chiar într-o gospodărie maramureşeană în care se chinuia să îşi ţină pe picioare ghidul rus copleşit de băutura oferită de gazde.

Pentru tot restul carierei, Bourdain a enumerat episodul filmat în România printre cele mai nefericite momente trăite în călătoriile sale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vestea e că Veștea a picat

    Guvernul Veștea nu a trecut de votul Parlamentului, spun...

    Una dintre bijuteriile Transilvaniei, Castelul Teleki din Gornești se redeschide după restaurare

    Castelul Teleki din Gornești, monument baroc ridicat între 1772-1803,...

    DHL trece la transportul de mărfuri cu nave cu vele

    DHL Global Forwarding, o divizie a gigantului german de...

    China a lansat un plan pentru investiții străine

    China a dezvăluit un plan de acțiune pentru atragerea...

    Premierul desemnat anunță o întâlnire cu liderul AUR

    Sunt un om al dialogului și al consensului. Înțelegând...

    Fostul consilier al lui Zelenski: Ucraina va fi împărțită in 3

    Aleksei Arestovici, cel care înainte a ocupat funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare