spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

Autorul atacurilor de la Copenhaga: un tânăr arab de 22 de ani născut în Danemarca și cu legături cu ‘delicvenți’

Presupusul autor al celor două atacuri sângeroase de la Copenhaga s-a născut și a crescut în Danemarca și era cunoscut pentru ‘infracțiuni la legislația privind armele și violențe’, a anunțat duminică poliția, relatează France Presse, transmite Agerpres.

„Presupusul autor al faptelor a fost identificat. Este un tânăr de 22 de ani, născut în Danemarca, fiind cunoscut de poliție pentru mai multe delicte, printre care infracțiuni la legislația privind armele și violențe”, a indicat, într-un comunicat, poliția din Copenhaga.

„El este de asemenea cunoscut pentru legăturile sale cu grupări de delicvenți”, a adăugat poliția. Potrivit unor media daneze, atacatorul ar fi un tânăr pe nume Omar El-Hussein.Atacatorul a fost omorât de polițiști în zorii zile de duminică, după ce a deschis focul asupra acestora. Potrivit anchetatorilor, el ar fi acționat singur. Anchetatorii nu au adus elemente privind o eventuală influență a ideologiei islamiste. Ei au precizat că atenția lor se concentrează asupra itinerariului presupusului atacator, înainte, în timpul și după atacuri. Primul atac a avut loc asupra unui centru cultural care găzduia o dezbatere despre islamism și libertatea de expresie, iar al doilea — în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în fața marii sinagogi din Copenhaga. Doi civili au fost uciși și cinci polițiști răniți în total.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Articole relationate

    Categorii populare