spot_img
duminică, 15 februarie, 2026
5.4 C
București

Austria relaxează restricțiile, dar avertizează: ”Oricând putem apăsa butonul stop”

Austria va permite începând de vineri adunarea în grupuri de până la zece persoane, a transmis marţi guvernul de la Viena într-un anunţ despre noi paşi privind relaxarea restricţiilor menite să combată răspândirea noului coronavirus, avertizând însă că oricând s-ar putea ”apăsa butonul stop” dacă numărul cazurilor de COVID-19 va creşte din nou, transmite agenţia DPA conform Agerpres.

Ministrul austriac al sănătăţii, Rudolf Anschober, a precizat la o conferinţă de presă că la sfârşitul acestei săptămâni expiră restricţiile privind deplasările, care vor fi înlocuite cu obligaţia de a păstra în spaţiul public o distanţă de cel puţin un metru faţă de celelalte persoane, cu excepţia transportului public, unde va fi obligatorie purtarea măştii. De la jumătatea lunii martie în Austria părăsirea domiciliului este permisă numai pentru activităţile esenţiale, precum mersul la serviciu, la cumpărături sau pentru plimbări scurte.

Guvernul austriac a mai anunţat marţi deschiderea hotelurilor şi a bazinelor de înot la sfârşitul lunii mai, în contextul în care sectorul turistic asigură circa 6% din PIB-ul Austriei şi a fost puternic afectat de măsurile împotriva epidemiei. Însă în timp ce executivul de la Viena a semnalat că la vară turiştii germani vor fi bineveniţi în Austria, cel de la Berlin i-a îndemnat pe cetăţenii germani ca anul acesta să-şi petreacă vacanţele în propria ţară.

Ministrul austriac al sănătăţii a ţinut să adauge că ridicarea restricţiilor va fi monitorizată constant pentru a vedea dacă ea conduce la o eventuală creştere a numărului cazurilor de COVID-19, care în ultima săptămână au fost constant sub o sută în Austria. ”Oricând putem apăsa butonul stop”, a atenţionat el.

Austria este una dintre ţările europene care au reuşit cel mai bine să pună sub control epidemia cu noul coronavirus, scăderea constantă a numărului noilor cazuri permiţându-i să adopte o serie de decizii de relaxare a izolării.

Hot this week

Topics

Mai mult

    India spune NIET lui Trump

    India își va păstra autonomia strategică în ciuda promisiunii...

    Orbán: Bruxelles-ul și „marele capital” vor să ii jecmănească pe unguri

    Dacă vom permite "coaliţiei formate din partidul de opoziţie...

    Leyen vrea să facă România un actor nerelevant in UE

    UE trebuie să acţioneze mai rapid şi mai ferm,...

    Americanii au folosit inteligența artificială pentru a-l captura pe Maduro

    Pentagonul a folosit modelul de inteligență artificială Claude, dezvoltat...

    Dispozitivul secret testat de CIA și Pentagon in Norvegia

    CIA și Pentagonul au testat un dispozitiv secret în...

    „Cadoul otrăvit” al lui Rubio la Munchen

    Secretarul de stat american Marco Rubio a solicitat un...

    Articole relationate

    Categorii populare