Aurescu: România va continua să acorde asistență Palestinei

România va continua să acorde Palestinei asistență pentru dezvoltare și în 2015, l-a informat ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, pe omologul său palestinian, Riad al-Malki, în cadrul unei întrevederi bilaterale ce a avut loc, luni, în Barcelona.

„Cei doi demnitari au trecut în revistă stadiul relațiilor bilaterale, cu accent pe dialogul politic și implementarea proiectelor de cooperare convenite cu ocazia celei de-a doua sesiuni a Comitetului interguvernamental româno-palestinian, desfășurată în februarie 2014”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) remis luni AGERPRES.

„De asemenea, ministrul român a arătat că sprijină organizarea, cât mai curând posibil a primei reuniuni a Consiliului Oamenilor de Afaceri Români și Palestinieni și a primului forum economic româno-palestinian, ca un prim pas pe calea dezvoltării relațiilor comerciale și economice bilaterale. Au fost discutate și proiectele de asistență a României în domeniul consular. De asemenea, partea română a subliniat și necesitatea dezvoltării cooperării bilaterale la nivel parlamentar”, se arată în comunicat.

Ministrul român l-a invitat pe omologul palestinian la București, invitație acceptată de acesta și s-a convenit organizarea, în acest an, a unei noi reuniuni a Comitetului interguvernamental româno-palestinian.

Hot this week

Topics

Mai mult

    The Wall Street Journal: Riscurile unei invazii americane a Iranului

    O invazie americană a Iranului ar putea include un...

    Dezastrul Deutsche Bahn scade încrederea germanilor in stat

    Perturbările prelungite și deteriorarea infrastructurii de la Deutsche Bahn...

    Trump: Cuba este următoarea

    Președintele american Donald Trump a declarat, într-un discurs despre...

    Zelenski cere Occidentului arme nucleare

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Kievul trebuie...

    Articole relationate

    Categorii populare