Aurescu cântă slugarnic Slavă Ucrainei

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, afirmă că a discutat cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, solicitând ”clarificarea cât mai curând” a poziţiei Ucrainei privind dragarea canalului Bâstroe, transmite News.ro.

”În marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, am discutat cu colegul meu Dmytro Kuleba şi am solicitat clarificarea cât mai curând a poziţiei Ucrainei privind dragarea canalului Bîstroe, complementar demersurilor deja întreprinse de MAE român pe lângă partea ucraineană”, a scris Aurescu, sâmbătă seară, pe Twitter.

Sâmbătă, Ambasada Ucrainei în România a precizat că lucrările de dragare pe Dunăre făcute de partea ucraineană ”vizează exclusiv întreţinerea căii navigabile, adică asigurarea siguranţei navigaţiei prin menţinerea caracteristicilor tehnice actuale, precum şi eliminarea consecinţelor de colmatare naturală”. ”În cazul în care partea ucraineană va planifica implementarea proiectelor majore diferite de cele operaţionale curente, partea română va fi informată în prealabil şi va avea loc convenirea acestora în conformitate cu legislaţia în vigoare, acordurile şi convenţiile internaţionale”, au adăugat aceştia, îndemnând totodată la ”avansarea responsabilă de informaţii publice pentru a nu prejudicia relaţiilor bilaterale şi pentru a nu alimenta propaganda rusă”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare