Au fost provocate incendiile din Grecia? Un ministru lansează ipoteza

Există un „element serios” care poate arăta că „acte criminale” sunt la originea incendiului devastator care a avut loc luni la est de Atena, a afimat joi ministrul adjunct pentru protecţia cetăţeanului, Nikos Toskas, citat de AFP.

„Pentru focul care a început pe muntele Penteli” şi s-a propagat la Mati, oraş unde se afla marea majoritate a celor 82 de victime, „ne punem numeroase întrebări şi nu vă ascund că un element serios ne-a determinat să deschidem o anchetă”, a declarat Nikos Toskas în cursul unei conferinţe de presă organizate în comun, la Atena, cu purtătorul de cuvânt al guvernului, Dimitris Tzanakopoulos, şi comandanţii pompierilor şi poliţiei.

Incendiul a izbucnit luni, la ora locală 16:57 (13:57 GMT) şi s-a propagat rapid la Mati, o aşezare aflată la mai puţin de 30 de kilometri est de Atena şi una dintre zonele populare printre turiştii locali, inclusiv printre pensionari

Cel puţin 187 de persoane au fost rănite în incendiu, printre acestea numărându-se 22 de copii. Toţi au fost identificaţi, potrivit autorităţilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare