de Attila Somfalvi, strateg politic si expert in campanii electorale, fost analist politic israelian
Benjamin Netanyahu stătea în costumul său negru și cravata roșie, cu inima, fără îndoială, explodând de bucurie. Maestrul imaginii și al percepției putea, fără îndoială, să-și imagineze cum îl vedeau telespectatorii de acasă, din Israel. Fiecare cuvânt care ieșea din gura președintelui american, Donald Trump, nu făcea decât să amplifice momentul politic rar și esențial, meticulos elaborat în laboratoarele Biroului Oval. În cele din urmă, fără cinism sau sarcasm inutil, această noapte a fost una de schimbare profundă—pentru că, pentru Netanyahu, aceasta a fost nimic mai puțin decât o noapte de șampanie.
Sunt puține momente în viața unui politician când cineva mai mare, mai faimos și mai puternic decât el îi face treaba. Dar noaptea trecută a fost una dintre acele momente—o noapte magică din punct de vedere politic, o noapte în care toate stelele s-au aliniat și i-au zâmbit larg lui Benjamin Netanyahu. După aproape un an și jumătate de primiri reci la Casa Albă, Netanyahu s-a trezit brusc scufundat într-un jacuzzi politic cald, plin de tot mai mult și mai bun. Trump, un om lipsit de răbdare și dornic de rezultate imediate, i-a oferit premierului israelian tot ceea ce, cu doar o lună în urmă, ar fi fost doar un vis: sprijin diplomatic clar, un mesaj unitar în privința Iranului, o poziție aproape de neconceput asupra gazanilor și migrației lor, laude nesfârșite și, în general, un sul nesfârșit de celofan roz înfășurat în jurul unei realități foarte gri.
Tragedia politicii israeliene constă în incapacitatea majorității actorilor de a privi realitatea așa cum este. Fără filtre, fără prejudecăți politice, fără fantezii, vise și ambiții personale—doar realpolitik rece și detașat. Discuțiile aprinse de pe rețelele sociale israeliene au demonstrat din nou în această dimineață că fiecare vede ceea ce vrea să vadă și aude ceea ce vrea să audă. Dar așa nu se analizează realitatea politică. Iar când ești adversarul prim-ministrului, nu-ți poți permite să privești realitatea printr-un tub îngust, concentrat pe un singur eveniment. Cei care fac acest lucru ratează întregul puzzle și, într-o zi, se vor trezi din nou și vor descoperi că au fost luați prin surprindere.
Pe 7 octombrie, unii au crezut că Benjamin Netanyahu este terminat. Că povestea sa politică fascinantă s-a încheiat. Că este pe drumul spre casă. Eu nu am fost printre aceștia. De nenumărate ori am subliniat importanța timpului și slăbiciunea așa-numitei „coaliții a dezastrului din 7 octombrie”, care, paradoxal, și-a consolidat puterea. Și pe măsură ce timpul a trecut, această slăbiciune a devenit un instrument pe care Netanyahu l-a putut folosi—mai ales având în vedere că opoziția din Israel este impotentă, slabă, bâlbâită și lipsită de orice conștiință a victoriei. Ceea ce Netanyahu deține într-un singur deget, opoziția nu are în întregul său corp.
În costumul său, pe deplin conștient de statutul său, de poziția sa și de câștigul politic imens pe care îl aduce acasă, Benjamin Netanyahu a emanat un instinct politic ucigaș pe care doar puțini îl au în lume. Singurul care îi este egal în acest domeniu este Trump însuși, care a știut exact că îi furnizează lui Netanyahu containere întregi de oxigen politic și diplomatic—suficient pentru a-l menține la putere și pentru a-și consolida coaliția. Deja în această dimineață, dezertorul pripit Itamar Ben Gvir dădea de înțeles că își dorește să revină în coaliție. Chiar și acest pistol politic necontrolat a realizat că s-a prăbușit cu fața în jos pe terenul marilor jucători. Noaptea trecută, Trump și Netanyahu i-au dat o lecție lui Ben Gvir—și nu doar lui. Au dat o lecție tuturor celor care l-au considerat pe Netanyahu terminat. Pentru că acasă, cei care au vrut să-l audă pe Trump lăudându-l pe Netanyahu și cei care au vrut să-l vadă pe Netanyahu în postura unui lider internațional au primit exact ceea ce și-au dorit. Este timpul să readucem posterul uriaș cu inscripția „Ligă diferită” la sediul Likud.