Attila Somfalvi, strateg politic si expert in campanii electorale, fost analist politic israelian
Tortura psihologică care a avut loc săptămâna aceasta în jurul eliberării așteptate a celor trei ostatici israelieni a demonstrat din nou cât de mult a neglijat Israelul gestionarea strategică a existenței și viitorului său. Hamas pe de o parte, Trump pe de altă parte – iar Israelul la mijloc, balansându-se fără busolă între capriciile unor jucători care i-au conturat realitatea cu tușe brute.
Maestrul Benjamin Netanyahu, un adevărat artist al manipulării percepției publice, s-a trezit și în această săptămână prins între paralizie diplomatică, un scandal nebunesc de spionaj și crearea unui haos constituțional și anti-democratic. Prim-ministrul s-a întors de la Washington amețit de victorie și, ca de obicei, s-a abandonat hubrisului și autosuficienței care îl caracterizează. Îndrăgostit de titlurile care i-au prezentat vizita la Casa Albă ca pe un triumf politic clar, Netanyahu a bifat cel mai important aspect pentru el: imaginea politicianului suprem în jurul căruia realitatea se aliniază cumva întotdeauna.
Și, deși acest lucru poate fi adevărat uneori, domnul Lucky Strike nu se poate lăuda cu nimic planificat – cu atât mai puțin cu o strategie coerentă. Gafa sa jenantă despre posibilitatea unui stat palestinian pe teritoriul Arabiei Saudite a demonstrat cât de adânc este prins în politica mică și de supraviețuire, în loc să creeze un drum clar și sigur pentru viitorul Israelului. Valul de șoc provocat de declarația lui Trump despre expulzarea gazanilor din Fâșie a evidențiat și el cât de mare este vidul în partea israeliană. Nici dreapta, nici stânga politică nu dețin în prezent un plan logic și clar care să permită gestionarea problemei numite Gaza în ziua de după război. Și tocmai acest vid a făcut ca declarațiile lui Trump să fie atât de influente: golul răsunător pe care l-a prezentat Netanyahu.
Interesant este că, în fața acestui gol, apar din ce în ce mai multe inițiative politice civile, conduse de israelieni îngrijorați care doresc să propună cadre raționale pentru Israel și Orientul Mijlociu. Coaliția pentru Securitate Regională, de exemplu (dezvăluire completă: sunt unul dintre fondatori), oferă un plan politic bazat pe promovarea normalizării cu Arabia Saudită și extinderea Acordurilor Avraam într-un cadru de securitate (Magen Avraham), care să asigure siguranța națiunilor moderate din regiune. Dar, ca întotdeauna, Netanyahu caută să-l mulțumească pe Smotrich și să câștige puncte în fața bazei sale politice, fiind dispus să distrugă orice oportunitate de progres diplomatic care ar putea scoate Israelul din cercul nesfârșit al războiului și să-l orienteze spre cooperare regională. BS în loc de MBS. Aceasta este singura explicație logică pentru propunerea absurdă de a crea un stat palestinian pe teritoriul Arabiei Saudite – o idee care a alarmat statele din regiune și a provocat furia tuturor partenerilor cu care Israelul ar trebui să lucreze.
Următoarele săptămâni vor fi dramatice: președintele SUA, Donald Trump, trage deja cele mai grele gloanțe încă din prima etapă a confruntării – și, în favoarea sa, trebuie spus că o face fără discriminare și fără ezitare. Vrea să pună capăt conflictului din Gaza, să aducă ostaticii acasă, să încheie războiul din Ucraina și să obțină pacea regională în Orientul Mijlociu. Metoda lui Trump include multe amenințări și declarații grandioase. Până acum, a funcționat – cel puțin parțial. A reușit să scoată liderii lumii din zona lor de confort.
Problema cu această abordare este că, la fel ca orice altceva, oamenii se obișnuiesc repede și cu amenințările. Din punct de vedere psihologic, dacă tacticile de influență ale lui Trump nu vor reuși să schimbe realitatea măcar într-un domeniu, tranziția de la factor de schimbare la clovn lipsit de putere ar putea fi dureroasă și nemiloasă. Din păcate, în absența unor alternative, Israelul va plăti prețul.
