Atacurile islamofobe în Marea Britanie în creștere cu 300 % după atentatele de la Paris

Circa 115 agresiuni islamofobe s-au înregistrat în Marea Britanie, după atentatele comise la 13 noiembrie la Paris, ceea ce reprezintă o creștere de 300%, a indicat luni asociația specializată Tell Mama, într-un raport citat de The Independent, potrivit AFP, transmite Agerpres.

Aceste atacuri, verbale sau fizice, au fost înregistrate în cursul săptămânii trecute și au vizat în principal femei musulmane cu văl, cu vârsta cuprinsă între 14 și 45 de ani. Autorii atacurilor au fost în principal bărbați albi, între 15 și 35 de ani.

Aceste cifre sunt probabil ‘subestimate în mod substanțial’, deoarece multor victime le este prea frică să contacteze poliția sau grupurile comunitare, relevă raportul realizat de un grup de lucru al guvernului cu privire la islamofobie și consultat, în exclusivitate, de The Independent.

‘Multe dintre victime au lăsat să se înțeleagă că nimeni nu le-a venit în ajutor sau n-au manifestat compasiune, fapt care le-au făcut să se simtă și mai victimizate, singure și furioase’, potrivit aceluiași raport.

Această creștere corespunde celei înregistrate după asasinatul în plină stradă, în sudul Londrei, a soldatului Lee Rigby în mai 2013.

În general, actele islamofobe și cu caracter antisemit erau deja în creștere puternică la Londra înainte de atentatele din Paris, înregistrând o creștere de 70,7% și, respectiv, 93,4% pe an, potrivit cifrelor publicate în luna septembrie de către poliția capitalei britanice.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se strânge lațul in jurul lui Raed Arafat

    Procurorii militari au ridicat, vineri, documente și telefoane de...

    Cancelarul German: SUA și Israel nu vor învinge in Iran

    Cancelarul german Friedrich Mertz a declarat astăzi că se...

    Rubio: Zelenski minte

    Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat pe...

    Unguriii de la MOL au descoperit al doilea mare zăcământ de gaze in Pakistan

    O societate mixtă condusă de MOL Pakistan a descoperit,...

    Jumătate din flota de pescuit olandeză nu are motorină să pescuiască

    Cel puțin jumătate din flota de pescuit olandeză rămâne...

    China a descoperit zăcăminte mari de pământuri rare

    China a realizat progrese considerabile în ceea ce privește...

    Articole relationate

    Categorii populare