Atacatorul de la New York a fost radicalizat în SUA, susține guvernatorul New Yorkului

Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a declarat că bărbatul aflat în spatele atacului de marţi din New York, în care au fost ucise opt persoane, a fost radicalizat în Statele Unite, transmite BBC.

Domnul Cuomo a afirmat că poliţia cercetează un bilet lung, ce se referă la gruparea extremistă Stat Islamic, găsit în camionul utilizat pentru a lovi bicicliştii şi pietonii. Suspectul, un imigrant din Uzbekistan, identificat drept Sayfullo Saipov, a fost interogat de poliţie, în spital.

Potrivit unor surse ale poliţie, el nu a arătat nicio remuşcare, ba chiar s-a lăudat cu atacul pe care l-a comis în numele ISIS, afirmând că este mulţumit de cât de sângeros a fost atacul. Totodată, el le-a spus anchetatorilor că nu a vrut să intre în acel autobuz şcolar, unde au fost răniţi doi copii şi doi adulţi, ci că a vrut să continue pe pista de biciclişti, pentru a răni mai mulţi oameni. Totodată, anchetatorii au găsit cuţite în camioneta folosită la atac, precum şi o scrisoare de 10-15 pagini, scrisă în limba arabă, în care se făcea referire la rezistenţa ISIS.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Articole relationate

    Categorii populare