spot_img
3.7 C
București
joi, decembrie 19, 2024
AcasăMehedințiAsfalt la aerodromul Drobeta

Asfalt la aerodromul Drobeta

-

În cadrul proiectului de modernizare a DJ 606A, Balota – Plopi, zilele acestea se toarnă asfalt în zona Aerodromului Drobeta către DN 6.

- Reclama -

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a mers astăzi la fața locului împreună cu senatorul Liviu Mazilu, reprezentanții Direcției Tehnice din cadrul Consiliului Județean Mehedinți și cei ai constructorului pentru a vedea cum se derulează lucrările.

- Advertisement -

“Mă bucur că în ciuda faptului că am avut o primăvară ploioasă, lucrările au avansat chiar dacă ritmul a fost mai lent. Acum se toană primul strat de asfalt pe o porțiune de trei kilometri, mâine începe asfaltarea altor patru kilometri de la Aerodrom către Plopi și am speranța că până la jumătatea lunii septembrie vom avea întreg drumul asfaltat, mai puțin câțiva zeci de metri, în apropiere de intersecția cu DN 6, unde trebuie realizat un podeț.

În paralel, se realizează trotuare în localitatea Izvorălu, consolidări, structura de parapet și vor începe lucrările în cazul rigolelor pentru ca până la sfârșitul anului să turnăm și cel de-al doilea strat de asfalt.

- Advertisement -

Drumul, în lungime de 19,3 km, nu a fost niciodată asfaltat și traversează teritoriul administrativ al comunelor Tâmna, Livezile, Hinova, Prunișor și Șimian. Totodată, asigură accesul către Aerodromul Drobeta și către satele Manu și Izvorălu (com. Tâmna), Gârnița, Mijarca și Arvătești (com. Prunișor) și Izvorălu de Jos (com. Livezile).

Investiția este deosebit de importantă și pentru locuitorii din Plopi, Dumbrava și Bâcleș care scurtează drumul până la Drobeta Turnu Severin în condiții foarte bune, cu cel puțin 10 km.

Acesta este ultimul mare proiect de infrastructură rutieră pe care îl realizăm în cadrul Programului Operațional Regional (Componenta SUERD), urmând ca alte șantiere să fie deschise în cursul anului viitor pe drumuri pentru care am atras fonduri, s-au realizat procedurile de licitație și am semnat contractele de proiectare și execuție.

Drumuri bune să aveți!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img