spot_img
vineri, 13 februarie, 2026
6.9 C
București

Armata expropriază pe repede înainte 1.400 de proprietăți imobiliare pentru mega proiectul extinderii bazei militare de la Kogălniceanu care va aparține NATO

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este gata să exproprieze un număr de aproape 1.400 de proprietăți imobiliare din comunele Mihail Kogălniceanu și Lumina din județul Constanța, constând în terenuri în special extravilane, dar și intravilane, cele mai multe agricole, în suprafață totală de aproape 2.400 de hectare, pentru implementarea megaproiectului extinderii, upgradării și modernizării infrastructurii bazei militare aeriene Kogălniceanu, investiție estimată la peste 12 miliarde de lei care va transforma baza într-una dintre cele mai importante facilități NATO din regiune, transmite Profit.ro.

Cele mai multe dintre terenurile care urmează să fie expropriate pentru extinderea bazei Kogălniceanu aparțin unor persoane fizice, însă printre expropriați se numără și societăți comerciale, precum și autoritățile locale din Mihail Kogălniceanu și Lumina. De exemplu, armata va expropria terenuri arabile ale subsidiarei locale a producătorului spaniol de oțet Vinagrerias Riojanas, un business cu rulaj anual de peste 2,6 milioane lei.

„Sumele individuale estimate de expropriator aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată aflate pe coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național „Infrastructura Bazei 57 Aeriană din cazarma 888 Mihail Kogălniceanu“ sunt în cuantum de 110.019.998,41 lei și sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale (…)”, se menționează în hotărârea de guvern de aprobare a declanșării exproprierilor, intrată marți în vigoare.

Valoarea investiției în infrastructura bazei Kogălniceanu, investiție aprobată în noiembrie anul trecut de fostul Guvern Dăncilă, este estimată la 12,17 miliarde lei cu tot cu TVA, din care lucrările de construcții-montaj au un cost prognozat de aproape 7,4 miliarde lei. Anterior, în septembrie 2019, Pentagonul amânase un proiect de investiții de 22 milioane dolari la baza militară aeriană Kogălniceanu pentru a redirecționa banii către construirea zidului de la granița SUA-Mexic dorit de președintele SUA Donald Trump.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce important demnitar american a vorbit cu un personaj legat de servicii secrete străine

    O conversație între doi străini din mai 2025, interceptată...

    Polonia a ajuns principalul furnizor de unt al României

    Fiecare român consumă 1,7 kg de unt anual, adică...

    Macron: Vrem un dialog cu Putin in care să ii cerem „anumite lucruri”

    Președintele francez Emmanuel Macron consideră că sunt necesare pregătiri...

    Trump merge in aprilie in China, Xi va veni apoi in SUA

    Președintele SUA, Donald Trump, și-a confirmat intenția de a...

    Rusia pregătește o mișcare cheie in relația cu America

    Kremlinul analizează o propunere de revenire la plățile în...

    Articole relationate

    Categorii populare