Armata elvețiană interzice Whatsapp deoarece este monitorizată de americani

Armata elveţiană a interzis folosirea unor servicii de mesagerie precum Whatsapp, Signal sau Telegram în operaţiuni de serviciu, preferând în schimb o aplicaţie naţională, a declarat joi pentru AFP un purtător de cuvânt, confirmând o informaţie apărută în cotidianul Tages-Anzeiger transmite Agerpres.

La sfârşitul lunii decembrie, armata elveţiană a trimis un e-mail tuturor comandanţilor şi şefilor de Stat Major, cerându-le militarilor să aleagă serviciul elveţian de mesagerie Threema şi să nu mai folosească alte aplicaţii pentru comunicaţiile pe telefoanele private în timpul operaţiunilor de serviciu, a dezvăluit publicaţia elveţiană de limbă germană.

Recomandarea se aplică tuturor, inclusiv recruţilor care urmează pentru prima dată serviciul militar, dar şi celor care revin pentru aşa-numita perioadă a cursurilor de repetiţii, a precizat pentru AFP purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Reist.

În Elveţia, recruţii trebuie să revină cu regularitatea în armată de-a lungul anilor pentru a se antrena.

Chestiunea utilizării serviciilor de mesagerie a apărut în special în timpul operaţiunilor legate de COVID-19 pentru a sprijini spitalele şi programul de vaccinare la care pot fi chemaţi să participe recruţii, a declarat el.

Deja utilizată în instituţiile publice din Elveţia, serviciul de mesagerie Threema este considerat mai sigur în privinţa protecţiei datelor, în timp ce alte aplicaţii, de exemplu Whatsapp, sunt supuse Cloud Act, legea din SUA votată în 2018 care, printre altele, le permite judecătorilor americani să dispună accesul la date deţinute de operatori americani, chiar dacă acestea se află pe servere în afara SUA.

Spre deosebire de servicii de mesagerie precum Whatsapp, proprietate a companiei americane Meta (fostă Facebook), Threema nu este gratuit, dar armata elveţiană va asigura costul descărcării aplicaţiei, care se ridică la patru franci elveţieni (3,85 euro) pe utilizator.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare