Arestat initial in dosarul Bute-Udrea, DNA il repune primar

Primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă s-a întors la lucru. Acest lucru a fost confirmat de viceprimarul Cornel Lungan care a declarat pentru Hunedoara Liberă.ro că Resmeriţă a revenit la birou începând de luni.

La sfârşitul lunii iulie, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au prelungit măsura controlului judiciar față de primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriță. Decizia anchetatorilor anticorupție poate fi atacată în instanță. Potrivit unor surse neoficiale, DNA nu i-a mai interzis lui Cornel Resmeriţă să-şi exercite funcţia de primar în următoarele 60 de zile.

Cornel Resmeriţă este urmărit penal în dosarul “Gala Bute”, alaturi de Elena Udrea.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, “inculpatul Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni, împreună cu şeful biroului de achiziţii şi investiţii al primăriei, a atribuit contractul fără licitaţie publică, cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice şi au supraevaluat, cu intenţie, valoarea contractului, deşi cunoşteau că valoarea reală a lucrărilor era de 8.318.490 lei, aşa cum rezulta din proiectul tehnic pe care Primăria Lupeni îl realizase anterior. Diferenţa de 2.577.869,11 lei reprezintă prejudiciu pentru persoana vătămată municipiul Lupeni. Cea mai mare parte a preţului, respectiv 8.100.000 lei, a fost achitată la data de 21.12.2011, folosind fonduri alocate de M.D.R.T. în regim de urgenţă, iar 3 milioane lei din această sumă obţinută a fost transferată către S.C. Europlus Computers S.R.L., pentru acoperirea unui credit bancar contractat pentru organizarea unei “Galei Bute”. Diferenţa până la valoarea integrală a contractului a fost achitată în mai multe tranşe până la data de 19.09.2013″.

Cornel Resmeriţă a fost plasat în arest la domiciliu în luna februarie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare