ARESTARE ȘOC LA MOSCOVA: Un celebru regizor

Regizorul rus Kirill Serebrennikov a fost arestat sub suspiciunea de deturnare de fonduri publice, au anunțat marți organele de anchetă ruse, potrivit AFP.

Director artistic al Centrului Gogol, o importantă scenă de teatru contemporan din Moscova, și cineast, Serebrennikov, în vârstă de 47 de ani, este bănuit de fraudă ”de proporții”, infracțiune care se pedepsește cu până la zece ani de închisoare, au precizat într-un comunicat organele de anchetă.

Potrivit procurorilor, acuzațiile se referă la ”deturnarea a cel puțin 68 de milioane de ruble”, aproximativ un milion de euro, reprezentând finanțarea oferită de către stat, în perioada 2011-2014, teatrului Studio-7 — la care regizorul a lucrat anterior — pentru realizarea proiectului ”Plateforme”.

Presa rusă susține că regizorului i se reproșează că a beneficiat de fonduri publice pentru un spectacol care nu a avut loc niciodată, deși, în realitate, s-au jucat mai multe reprezentații.

În 2016, Kirill Serebrennikov a primit la Cannes premiul ”François Chalais” pentru pelicula sa ”The Student”, iar ”Betrayal” a fost selectat în competiția Festivalului de la Veneția.

Sub conducerea sa, Centrul Gogol a devenit un reper pentru teatrul din Moscova, cu puneri în scenă îndrăznețe, criticate de militanții ortodocși și de Ministerul Culturii.

Perchezițiile efectuate în luna mai la domiciliul artistului în același dosar au provocat reacții de susținere în lumea culturală rusă, dar și în străinătate, actrița franceză Isabelle Huppert numărându-se printre cei care i-au transmis mesaje de încurajare.

Actori și directori ai unor teatre din Franța, printre care și Olivier Py, directorul Festivalului de la Avignon, au denunțat, într-o scrisoare de susținere, ”tratamentul nepotrivit” la care este supus acest ”copil teribil genial al teatrului și cinematografiei ruse care plătește un preț greu pentru libertatea de creație”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare