Home Economie Agricultura Arde Suedia! În Laponia temperaturile au ajuns la 33 de grade

Arde Suedia! În Laponia temperaturile au ajuns la 33 de grade

0

Comisia Europeană a anunţat sâmbătă că va furniza asistenţă suplimentară Suediei, în timp ce această ţară continuă să se confrunte cu zeci de incendii necontrolate pe o suprafaţă ce se întinde pe sute de hectare, transmite agenţia dpa.

Vineri, şeful apărării civile din Suedia, Dan Eliasson, a descris incendiile ca una dintre cele mai dificile situaţii cu care s-au confruntat vreodată serviciile de salvare din ţara sa.

„Nu vom putea să stingem incendiile cele mai mari”, a spus Eliasson. „În aceste cazuri, serviciile de salvare acţionează pentru a reduce răspândirea flăcărilor, în aşteptarea unei schimbări a vremii„, a adăugat el.

Numeroase sate de pe teritoriul Suediei au fost evacuate în noaptea de miercuri spre joi, iar altele au fost în pericol de a fi cuprinse de flăcări, în condiţiile în care autorităţile se luptă să stingă numeroase incendii forestiere provocate de temperaturile ridicate.

Evert Hansson, o localnică care a fost nevoită să îşi părăsească casa din cauza incendiilor, a declarat televiziunii publice suedeze SVT că flăcările s-au răspândit rapid, lăsându-i doar 20 de minute pentru a-şi împacheta lucrurile şi a pleca cu maşina.

„A durat doar câteva ore pentru ca porţiuni mari din pădure să ia foc”, a povestit ea, citată de DPA.

Ţările din nordul Europei sunt afectate în ultimele zile de un val neobişnuit de căldură, temperaturile înregistrate situându-se peste valorile medii obişnuite pentru această perioadă, condiţii ce amplifică seceta şi riscul de incendii, a transmis vineri agenţia EFE.

Claire Nullis, purtător de cuvânt al Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), a declarat într-o conferinţă de presă că temperaturile înregistrate în ţările scandinave au depăşit cu până la zece grade Celsius valorile obişnuite pentru această perioadă a anului.

„Chiar şi la latitudini apropiate de cercul polar temperaturile au depăşit în ultimele zile 30 de grade Celsius, ceea ce este destul de extraordinar”, a afirmat Nullis.

Purtătorul de cuvânt a dat ca exemplu Laponia, un loc caracterizat de prezenţa zăpezii şi a frigului, unde temperatura a ajuns la 33 de grade Celsius. De asemenea, în diverse zone din nordul Norvegiei mercurul din termometre a urcat peste 30 de grade Celsius.

În plus, a fost înregistrat un nou record în nordul Norvegiei unde temperatura minimă nu a scăzut sub 25 de grade Celsius în noaptea de 18 iulie, o situaţie „destul de tipică pentru Spania”, după cum a precizat Nullis.

Potrivit purtătorului de cuvânt, temperaturile extreme vor prelungi seceta cu care aceste ţări se confruntă încă din luna mai, „ceea ce poate avea un impact important asupra agriculturii şi a riscului de incendii”.

În prezent, Suedia este ţara cea mai afectată de incendii de amploare, iar fumul generat de acestea este vizibil din spaţiu, conform OMM.

Ad

Exit mobile version