spot_img
2.2 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeArabii investesc masiv în imobiliare în România

Arabii investesc masiv în imobiliare în România

-

Investitorii de origine libaneză, siriană, palestiniană şi iordaniană şi-au înteţit activitatea investiţională de pe piaţa imobiliară românească în ultimul an prin achiziţii totale ce depăşesc 30 mil. euro, potrivit calculelor Capital.

- Reclama -

Cel mai activ a fost libanezului Johny Jabra, care s-a asociat în 2015 cu antreprenorii români Ionuţ Dumitrescu şi Geo Mărgescu. În această formulă, sub umbrela Forte Partners, a plătit anul trecut circa 5,2 mil. euro pe o bucată din fosta fabrică de pâine Băneasa şi vrea să înceapă în această vară construcţia unui ansamblu rezidenţial cu 352 de apartamente, o investiţie de 37 mil. euro, potrivit dezvoltatorului. Primele două blocuri cu zece etaje, din cele patru proiectate, urmează a fi finalizate la începutul anului 2019.

- Advertisement -

Antreprenorul român de origine siriană Mohammad Alabdi, proprietarul uneia dintre cele mai mari ferme zootehnice din România, a plătit la sfârşitul lunii ianuarie circa 15 mil. euro pentru achiziţia mallului Armonia Brăila, intrat în faliment în 2011 cu datorii de 28 mil. euro. La mai puţin de două luni de la achiziţie, el a vândut proprietatea cu profit unui producător chinez de corpuri de iluminat. Cu banii vrea să îşi modernizeze ferma de taurine din Ialomiţa.

La rândul său, sirianul Abdulwahed Nour Ideen a plătit 4,8 mil. euro pentru achiziţia centrelor comerciale Galleria Arad şi Piatra Neamţ de la dezvoltatorul imobiliar Globe Trade Centre (GTC). Pierderea vânzătorului a fost uriaşă, ţinând cont că a investit zeci de milioane de euro în construcţia celor două malluri. Nour Ideen a cumpărat mai întâi Galleria Piatra Neamţ pentru 2,7 mil. euro, iar după o lună a plătit 2,1 mil. euro pentru Galleria Arad.

 Un alt exemplu este omul de afaceri român de origine palestiniană Mohamed Hassanain, proprietarul clinicilor medicale International Medical Center, care, alături de asociatul său iordanian Saddiq Abu Seedo, vrea să construiască un spital privat şi blocuri cu locuinţe în locul fostei fabrici Tricodava din cartierul bucureştean Drumul Taberei. Cei doi asociaţi au cumpărat în iarna trecută un teren de 26.590 mp, parte a fostei fabrici Tricodava, de la firma cu capital spaniol Gran Via, pentru circa 7 mil. euro, potrivit aprecierilor revistei Capital. Sursele Capital spun că circa 5.000 mp din teren vor fi utilizaţi pentru construcţia unui spital pentru internări de lungă durată, cu o secţie de radiologie la subsol, iar restul lotului permite dezvoltarea a circa 700 de apartamente. Construcţiile de pe teren au fost demolate de foştii proprietari, iar acum se pregăteşte şantierul.
- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img