Arabia Saudită amenință SUA

Arabia Saudită a ameninţat duminică SUA cu represalii dacă Washingtonul o va sancţiona în urma dispariţiei jurnalistului şi disidentului saudit Jamal Khashoggi, care nu a mai fost văzut din data de 2 octombrie, când a intrat în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul, relatează agenţiile AFP, EFE și Agerpres.

‘Regatul (Arabiei Saudite) respinge total orice ameninţare sau tentativă de a-l slăbi, indiferent că ea vine prin ameninţări cu impunerea de sancţiuni ori prin presiune politică’, a declarat, sub acoperirea anonimatului, un înalt responsabil saudit, citat de agenţia oficială SPA.

Reacţia survine declaraţiei date sâmbătă de Donald Trump, care a ameninţat Arabia Saudită cu o ‘pedeapsă severă’ dacă se va dovedi că jurnalistul Khashoggi a fost asasinat la ordinul autorităţilor de la Riad.

Jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, un critic al puterii de la Riad, nu a mai fost văzut de când a intrat în consulatul ţării sale la Istanbul, pe 2 octombrie, pentru demersuri administrative în vederea căsătoriei sale viitoare cu o cetăţeană turcă.

Autorităţile turce afirmă că Jamal Khashoggi nu a mai părăsit clădirea, dar Riadul susţine contrariul.

Potrivit ediţiei de sâmbătă a cotidianului turc Sabah, anchetatorii turci ar fi descoperit înregistrări făcute de Jamal Khashoggi cu ceasul său Apple, care ar sugera că el a fost torturat şi ucis.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare