Ar fi fost descoperită Biserica Apostolilor

Arheologii israelieni cred că au descoperit ruinele „Bisericii apostolilor” în zona Mării Galileii, din nordul Israelului, a declarat luni pentru DPA directorul de săpături Mordehai Aviam, de la Colegiul Academic Kinneret, transmite Agerpres.

Potrivit lui Aviam, excavatoarele au dezgropat până acum aproximativ o treime din biserică, urmând ca săpăturile să continue anul viitor.

Până în prezent, au fost scoase la lumină doar încăperile sudice ale bisericii, ale căror pardoseli sunt decorate cu mozaicuri, unele în stare bună de conservare, potrivit unui comunicat al colegiului.

„Cred că nu există nici o îndoială că aceasta este biserica [descrisă] de călătorul creştin [Sfântul] Willibald, deoarece nu există o altă biserică între Capernaum şi Kursi”, a precizat Aviam.

Willibald era un episcop bavarez care, în anul 725 d.Hr., a făcut un pelerinaj în Ţara Sfântă. El şi-a descris călătoria în jurul Mării Galileii, în cadrul căreia a ajuns la Tiberias, Madala, Capernaum şi Kursi, se indică în comunicat.

Pe drum, el a trecut printr-un loc numit Bethsaida, unde a văzut o biserică construită peste casa lui Petru şi a lui Andrei.

Arheologii cred că dacă vor continua săpăturile vor descoperi, sub biserică, ruinele casei în care au trăit cei doi apostoli.

Potrivit tradiţiei creştine, apostolii Petru şi Andrei s-au născut la Bethsaida şi ulterior au trăit în fosta aşezare de pescuit Capernaum.

Mulţi cercetători cred că Biserica Sf. Petru din Capernaum a fost construită peste casa lui Petru.

„Există posibilitatea ca două biserici să fi fost construite peste casele lui Petru şi Andrei”, a precizat Aviam.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare