COMENTARIU DE CONTELE DE SAINT GERMAIN (PRELUARE BLOG):
Monștrii cu mai multe capete, precum binomul SRI – DNA, obișnuiesc să vorbească cu oamenii prin limbi de foc. E stilul lor de a-și arăta atotputernicia și disprețul. Doar când li se termină petrolul lampant din instalație și își simt sfârșitul aproape o dau, spășiți, pe comunicare normală. Poate astfel li se va pierde urma în mulțime și vor fi lăsați să moară „nedecapați” în paturile lor.
E zavistie mare în justiția română. Unii au transformat-o, cu migală și strădanie gangsterească, în ceva care seamănă cu o înfloritoare plantație de canabis (adică sursă de bani și putere contra vieți omenești) iar alții, acum, când se apropie recoltarea, dau buzna cu plugurile peste ea, încercând să distrugă o trudă ajunsă la maturitate.
Aproape un deceniu, cuplul Coldea – Kovesi a tăiat și spânzurat în țara asta fără să dea socoteală nimănui. Inventase mașina infernală de tocat destine precum fleicile de carne într-o cârnățărie. SRI ochea exponatele suculente (din punct de vedere politic ori economic) și le dirija spre abator. DNA le lua maul și le dădea brânci în mașina de tocat de unde ÎCCJ (a transcendentei doamne Livia Stanciu) prelua restul procesului, până la stadiul de cârnați de vitrină bine primiți de tinerii inepți și sadici. Cerc închis, crimă perfectă! Ce vremuri…
Doar că în materie de netrebnicie umană funcționează un soi de justiție imanentă, în sensul că pornirile malefice ale cuiva ies la un moment dat din acela pentru a se întoarce împotriva lui. E ca un fel de scuipat în sus.
Acești doi mari jupâni ai cârnățăriei cu carne umană din România, Coldea și Kovesi, care se credeau veșnici și intangibili, au ajuns azi pe făraș. Și, ca toți satrapii treziți brusc la buza prăpastiei, dau semne de frică și de rău de abis.
Ei, sacrosancții, ei, sfidătorii prin refuzul de a da socoteală, ei, autoînchipuiții Dumnezei pe pământ, au ieșit în ultima săptămână în fața națiunii, fiecare cu câte un interviu nefiresc de lung și diluat, pentru a se explica. Pentru a se dezvinovăți. Pentru a ne arăta, întorși cu fundul la noi, așa zisa lor față umană.
S-o spunem fără ocol: au ieșit de frică!
Ambii și-au aranjat interviurile la niște oficine de doi bani, cu subalterni deghizați în reporteri.
Ambii și-au luat precauții excepționale pentru a nu fi surprinși cu întrebări „din greșeală”.
Ambii au premeditat, în complicitate cu cei din fața lor, ridicări la fileu.
Și ambii, cu toate pregătirile făcute, au ratat complet doritul retuș de imagine.
Din tot interviul onestului și transparentului Coldea nu s-a reținut decât „regula de aur a activităților de intelligence”: „nici nu confirm, nici nu infirm”. Halal propensiune către adevăr.
Din tot interviul imaculatei și profesionistei Kovesi nu a rămas decât autocontrazicerea cu dosarul deschis / nedeschis șefului Inspecției Judiciare, Netejoru, și ideea (de bun simț și inspirație pur științifică, precum pixelul albastru) că toate înregistrările negative care au apărut la adresa domniei sale în spațiul public sunt trucate de dușmani ai justiției.
De fapt, în fața dezvăluirilor devastatoare și a probelor incontestabile ce apar zi de zi impotriva doamnei Kovesi și a domnului Coldea, aceste două interviuri nu sunt altceva decât forme de manifestare a fricii acestora de adevăr.
Și dovezi că au înțeles că momentul judecății se apropie.
Tot ce încearcă să facă acum, în ceasul al 12-lea, este să se dezvinovățească din postura de încă liberi și stăpâni pe viața lor, de neconstrânși, imaginându-și că astfel vor fi mai credibili decât dacă ar spune aceleași lucru mâine, din boxa acuzaților.
Eu, însă, cârcotaș cum mă știți, mă încăpățânez să aștept ziua de mâine.
Și să compar declarațiile de azi, fardate până la stadiul de mască a inocenței, cu cele de mâine, prestate sub jurământ.
