Aproape jumătate dintre italieni și-ar dori un guvern autoritar care să înlăture democrația parlamentară

Aproape jumătate dintre italieni şi-ar dori un guvern autoritar, care să înlăture democraţia parlamentară, relevă un studiu citat vineri de agenţia dpa.

Italian Parliament building in Rome, Italy on a sunny day.

Potrivit studiului anual realizat de institutul de cercetări sociale Censis, circa 48% dintre italieni consideră că Italia are nevoie de „un om forte la putere”, care nu trebuiască să se preocupe de parlament şi alegeri.

Opiniile în favoarea unui guvern autoritar ajung la 56% în rândul italienilor cu venituri mai scăzute, la 62% în rândul celor cu niveluri de educaţie inferioare şi la 67% în rândul „clasei muncitoare”, a menţionat Censis.

Italienii sunt de mai multă vreme dezamăgiţi de politică, în contextul în care Italia are o tradiţie a guvernelor de coaliţie slabe şi instabile, iar politicienii săi par predispuşi la scandaluri de corupţie, notează dpa.

În general, raportul Censis a oferit o imagine pesimistă a Italiei de azi. Potrivit studiului, doar 14% dintre italieni sunt optimişti în ce priveşte viitorul, iar consumul de medicamente tranchilizante a crescut cu 23% faţă de 2015, ajungând la 4,4 milioane de utilizatori în 2015.

Totuşi, 62% dintre italieni se declară convinşi ţara lor nu trebuie să iasă din Uniunea Europeană, procentul susţinătorilor unui „Italexit” nefiind nici el neglijabil, 25%, adică unul din patru italieni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Țoiu, întrevederi „cheie” la New York: Vanuatu, Ghana și Maroc

    „Ministrul român de externe Oana Țoiu a avut întrevederi...

    Statele Unite l-au invitat pe Putin la summitul G20

    Statele Unite l-au invitat pe Putin la summitul G20,...

    Veștea și Rareș Bogdan cer liberalilor să voteze guvernul Siegfried

    Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat, miercuri,...

    Berea lovește bugetul de stat

    Sectorul berii, care contribuie cu circa 3 mld. euro...

    Articole relationate

    Categorii populare