Aproape 3 milioane de euro, bani europeni, pentru zona Mioriței din Târgu Jiu

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația PSD GORJ

Executat de Flux 24 Media Communications

CUI mandatar financiar coordonator: 21240002

Investiții majore în sistemul educațional și nu numai, s-au făcut în cartierul Mioriței, aici o grădiniță fiind extinsă cu fonduri europene, iar Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” fiind modernizată prin PNRR.
„În zona de Sud a municipiului Târgu Jiu, pe strada Mioriței, în ultima perioadă s-au făcut investiții majore. Grădinița de aici a fost modernizată și extinsă printr-un proiect finanțat cu 1 milion de euro din fonduri europene. Pentru Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea”, Primăria Municipiului Târgu Jiu a obținut, prin PNRR, 1,7 milioane euro, atât pentru clădirea școlii, cât și pentru sala de sport. Parcul de lângă școală a fost și el reabilitat și modernizat, inclusiv locul de joacă. În apropiere, Parcul Lido tocmai a fost finalizat și va fi deschis săptămâna viitoare.
Aceste investiții au fost discutate cu locuitorii zonei, care apreciază nu doar eforturile depuse, ci și calitatea lucrărilor. Pentru mine, aceasta este o zonă specială, unde am copilărit, am mers la școală și mi-am făcut primii mei prieteni. Vizitez cu plăcere aceste locuri și mă întâlnesc, ori de câte ori se poate, cu oameni dragi pe care îi cunosc de-o viață.
Întregul cartier s-a schimbat radical în ultimii ani și va continua să se dezvolte, pentru că ne pasă de cetățeni, a căror părere contează cu adevărat pentru noi.”, a declarat Adrian Dăianu, președintele PSD Târgu Jiu.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația PSD GORJ

Executat de Flux 24 Media Communications

CUI mandatar financiar coordonator: 21240002

Hot this week

Topics

Mai mult

    Serbia insistă pe Porțile de Fier in parteneriat cu americanii

    Serbia dorește să dezvolte proiecte energetice mari, precum RHE...

    Vance acuză Microsoft

    Vicepreşedintele Statelor Unite, J.D Vance, a declarat că Microsoft...

    Cazul Epstein: Prințul Andrew a câștigat procesul împotriva poliției

    Un judecător al Înaltei Curți din Londra a stabilit...

    Sovata sold-out

    Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata...

    Piața globală a calculelor cuantice va depăși 1 miliard de dolari în 2027

    Piața globală a calculului cuantic va crește cu 22,9%...

    Articole relationate

    Categorii populare