În Franţa dezbaterea în jurul antisemitismului a luat amploare după ce sîmbătă 16 februarie filozoful şi academicianul Alain Finkielkraut a fost agresat verbal şi insultat datorită opiniilor sale dar şi datorită originilor sale evreieşti. Întreaga clasă politică condamnă injuriile antisemite proferate la adresa filozofului, iar Alain Finkielkraut a acordat mai multe interviuri în care denunţă „retorica islamistă” din spatele acestor insulte. O anchetă a fost deschisă de Parchetul de la Paris. Marţi, 19 februarie, la Paris va avea loc o manifestaţie împotriva antisemitismului, dar mai rămîne întrebarea: cum este posibil ca în spaţiul politic al unei mari democraţii să se manifeste atîta ură?, transmite RFI.
Este într-adevăr o întrebare la care încearcă să răspundă mulţi editorialişti precum şi oameni politici. Într-o ţară care prin tradiţie respectă drepturile omului, într-o democraţie stabilă care permite şi chiar stimulează exprimarea tuturor opiniilor au început să apară manifestări de ură iraţională, viscerală şi aproape banalizată. Ură împotriva preşedintelui, ură împtriva guvernului, ură împotriva deputaţilor, a primarilor şi a celorlalţi aleşi ai Republicii, ură împotriva poliţiştilor, ură împotriva celor bogaţi, ură împotriva elitelor, ură împotriva evreilor care sunt asimilaţi cu elitele şi cu cei bogaţi, ură împotriva democraţiei şi, în final, ură împotriva Republicii franceze.
Alain Finkielkraut, în urmă cu trei luni, şi-a exprimat simpatia faţă de vestele galbene. Dar acum arată că insultele care i s-au fost aduse au un caracter “progromiste”, spune el, şi amintesc de violenţele verbale care au însoţit crimele în masă comise împtriva evreilor. Traduc în româneşte ceea ce toată presa a transcris ca insulte adresate filozofului francez, pentru că totul a fost filmat: “Cară-te, sionist de… (aici reproduc termenul francez, merde)”, „Eşti plin de ură şi ai să mori”, „Poporul te va pedepsi”, „Întoarce-te la tine în Israel”, „Noi suntem poporul”, „Franţa este a noastră”…
Oare cîţi indivizi, din rîndurile vestelor galbene, gîndesc astfel? Iată o altă întrebare pe care şi-o pun unii comentatori. Pînă acum nu au existat motive de natură să-i facă pe observatori să creadă că mişcarea vestelor galbene ar fi antisemită. Dar un lucru este limpede: ea atrage în rîndurile ei tot felul de extremişti de dreapta şi de stînga, de iluminaţi, de incitatori la insurecţie, de persoane iresponsabile, de indivizi violenţi unii avînd chiar intenţii criminale.
Partidul conservator de opoziţie, Republicanii, consideră că executivul trebuie să pună ordine în ţară. Citez dintr-o declaraţie a purtătorului de cuvînt al Republicanilor: “Este de neconceput ca Franţa să nu fie în stare să aducă la ascultare cîteva mii de persoane care provoacă dezordine, distrug, incendiază maşini şi atacă magazine.” Ceea ce spun liderii partidului de opoziţie s-ar părea că încep să gîndească şi francezii. Potrivit unui sondaj, 52 la sută dintre francezi consideră că manifestaţiile săptămînale, de sîmbătă, ale vestelor galbene trebuie să înceteze. A devenit limpede că mişcarea nu este capabilă să se structureze şi că de fapt a devenit ostatica unor grupuri radicale, fie troţkiste, fie fasciste, fie anarahiste, fie de altă inspiraţie extremistă, toate avînd în comun ura faţă de democraţie.
Filosoful Robert Redeker, care acordă un interviu cotidianului Le Figaro, vede în agresiunea îndreptată împotriva lui Alain Finkielkraut un alt fenomen, mai precis expresia unui nou tip de anti-semitism, islamo-stîngist. În Franţa, dă de înţeles Robert Redeker, ideologia islamistă începe să fie tot mai puternică, şi fuzionează cu o stîngă care şi-a pierdut proletariatul şi crede că şi-a găsit altul în milioanele de imigranţi, majoritatea veniţi din lumea musulmană.
Ceva grav, neliniştitor şi surprinzător se întîmpă într-adevăr în Franţa drepturilor omului şi în Oraşul luminilor, ceva ce stupefiază acum o întreagă lume. Iar cheile ieşirii din criză nu ţin doar de reinstaurarea ordinii, eventual prin forţă. Un gigantic eşec educaţional se mai ascunde în spatele acestei crize.
