Home Analize Andrușcă, omul lui Chițoiu și 155.000 euro

Andrușcă, omul lui Chițoiu și 155.000 euro

0

Radu Dumitru, fostul director general al companiei de stat Societatea Națională a Apelor Minerale (SNAM), controlată de Ministerul Economiei, a obținut în primă instanță o hotărâre judecătorească ce obligă compania să-i plătească despăgubiri contractuale în valoare totală de 735.500 lei (circa 155.000 euro) pentru faptul că ar fi fost demis din funcție „fără justă cauză” în primăvara anului trecut, în mandatul fostului ministru Dănuț Andrușcă, transmite Profit.ro.

Dumitru, care a fost revocat din funcția de director general al SNAM în mai 2018, se afla la conducerea companiei de stat din 2012, fiind numit în mandatul de ministru al Economiei în Guvernul Ponta al lui Daniel Chițoiu. El a fost înlocuit anul trecut cu Paul Ivașcu, fost director al Romag Termo din cadrul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), la care a lucrat și ministrul Andrușcă, ca director general și administrator special.

Ad

Exit mobile version