Teoria criticii rasiale, această ultimă invenție a stângii radicale, începe prin a-i separa pe copii din fragedă copilărie în funcție de rasă, îi definește deja în opresori și opresați. Copiii vin acasă traumatizați. Părinții sunt îngroziți și pe bună dreptate. Deși au doar 5-6 ani, copiii nu mai sunt lăsați să fie copii. De ce e nevoie de atâta îndoctrinare a celor mici, care mai sunt cu adevărat puri și inocenți? Copiii vin de la școală confuzi și întreabă : „Mamă, mi s-a spus că am rasismul în sânge și să-mi fie rușine că sunt alb” sau „Tată, doar pentru că bunicul a fost sclavul albilor, eu trebuie să-mi urăsc colegii?” E de neimaginat ce se întâmplă: copiii sunt atrași unii spre alții și se împacă natural, de ce sunt hărțuiți să se urască?Suntem în secolul al XXI-lea, nu al XIX-lea, afirmă regizorul Andrei Șerban într-un interviu acordat Spotmedia.
America e în schimbare, deși direcția e haotică, neclară. Trump până și azi e favorit în sondaje. Biden e un președinte vizibil slab, care se lasă influențat de activiste stângiste ultra-radicale, gen Alexandria Ocasio-Cortez sau Rashida Tlaib.Corectitudinea politică a ajuns să ceară modificarea vocabularului. Ultima perlă: nu mai e corect să spui “femeile menstruează”, ci „oamenii menstruează”, ca să nu jignești o anume comunitate. Cum poți să te mai consideri liberal și să îl anulezi pe însuși Abraham Lincoln, doar pentru că și el, ca mulți alții la acea vreme, a avut sclavi? Aș putea continua pe această temă, dar nu văd utilitatea!Mă tem ca valul noului tsunami e încă în creștere, departe de a ajunge la vârf, mai spune Șerban.
Dar recent s-a produs acest incendiu intelectual, care s-a răspândit fulger în toate universitățile americane. E vorba de același focar care s-a aprins și la Paris în 68, după modelul din Pekin, Moscova sau Havana.Unii consideră acest virus doar o „moda intelectuală” trecătoare, dar alții prevăd o revoluție culturală. Ținta e de a destabiliza puterea omului alb, burghez și heterosexual. Ideea tradițională a școlii de studiu universal (în cazul meu, al teatrului) a fost brusc înlocuită de tot felul de polemici, proteste, discuții sociale pe subiectele fierbinți: rasism, sexism, transgender, mediu.Eu, ca profesor, nu mi-am mai găsit locul. Am decis să mă retrag în mod amical, deși aveam un contract pe viață. Dar nu mai aveam bucuria sa fiu în clasă. Nu am regretat. Am evitat astfel un climat general de intoleranță și cenzură care se răspândise în universitățile țării. Știu profesori care au fost excluși din cauza unei simple glume, sau a unui email prost înțeles, sau, mai grav, pentru că au o gândire „incorectă” și refuză să se conformeze noii ideologii.Ne aflăm în plin univers orwelian.E opusul atmosferei de deschidere a spiritului și a libertății individuale pe care am trăit-o când am ajuns prima dată la New York, descrie situația Andrei Șerban.
