spot_img
luni, 2 februarie, 2026
-4.2 C
București

Andrei Pleșu la Viena, la Soroș

”Sînt, pentru două luni, la Viena, ca cercetător invitat la un institut de studii avansate, fondat la începutul anilor ’80. Mă grăbesc să precizez, pentru simpatizanţii mei din ţară, că stagiul meu aici nu e finanţat de Soros (şi, apropo, că nu sînt nici moştenitorul „pe viaţă“ al fundaţiei sale din Bucureşti, care, în fapt, nu mai există). Adaug, precaut, şi că invitaţia mea în Austria nu e recompensa unor trocuri secrete, „aranjate“, în dauna României, de numeroasele servicii secrete din care fac parte. S-a întîmplat, pur şi simplu, să ţin o conferinţă aici, acum ceva timp, iar dna Shalini Randeria, rector al Institutului, mi-a propus să petrec un scurt stagiu de lucru la Viena”, scrie Inpolitics.

Asigurările de mai sus privind inexistența vreunui amestec al filantropului George Soros în cea mai recentă activitate a sa aparțin filosofului Andrei Pleșu și sunt desprinse din ultimul număr al revistei ”Dilema veche”.
Nu e clar de ce o fi ținut musai să se disculpe ditamai cărturarul în privința lui Soros. Preventiv? La fel cum nu e clar dacă știe riscurile unor asemenea afirmații. Asta, pentru că umbra lui Soros e mai întinsă decît își închipuie. Sau decît ar vrea să credem noi. Bunăoară, savanta care i-a asigurat cele două luni la Viena, Shalini Randeria, e unul dintre liderii Central European University, fondată de George Soros și componentă importantă a rețelei sorosiste Open Society Foundations. În boardul acesteia, pe lîngă George Soros însuși, fiul său, Alexander Soros și Shalini Randeria, se mai regăsește distinsa Monica Macovei, dupoă cum se vede în fotografia alăturată (Randeria e prima din stinga, jos), precizează sursa citată.

Familia Soros se numără, totodată, printre sponsorii Institute of Human Science din Viena, unde își derulează Pleșu stagiul de două luni, iar George Soros este în consiliul patronatului institutului. Ceea ce înseamnă că, vrea-nu vrea, Pleșu este un beneficiar al banilor lui Soros. Chiar să nu fi știut asta cînd s-a grăbit să dezmintă orice legătură a magnatului cu actuala sa activitate?, mai scrie Inpolitcs.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump va merge in Grecia

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, intenționează să...

    Un român arestat la Belgrad pentru escrocherie cu carduri pe zborurile Air Serbia

    Parchetul sârb Public de Primă Instanță (PAI) a propus...

    Creșterea euro sperie bancherii europeni

    Aprecierea euro va fi în centrul reuniunii Băncii Centrale...

    Cursa LOT Oradea-Varșovia a avut sâmbătă 2 pasageri, cursa de întoarcere 16

    Aeronava care a operat cursa LOT Polish Airlines Oradea...

    Președintele FIFA cere anularea sancțiunilor împotriva fotbalului rus

    Președintele FIFA, Gianni Infantino, consideră că FIFA ar trebui...

    Articole relationate

    Categorii populare