Data de 31 martie era data limitǎ pentru ţǎrile dispuse sǎ se asocieze Chinei în cadrul acestui proiect. Peste 40 de ţǎri au rǎspuns „prezent” printre ele şi Franţa. Sediul acestei bǎnci va fi la Beijing şi într-o primǎ fazǎ ea va dispune de un capital de 50 de miliarde de dolari. Intr-un fel sau altul s-au asociat proiectului Rusia, Brazilia, Egiptul, Germania, Marea Britanie, Italia, Suedia. Un succes evident care îi nemulţumeşte pe americani, întrucît existǎ deja o Bancǎ asiaticǎ de investiţii aflatǎ sub influenţa Statelor Unite şi a Japoniei.
Autoritǎţile de la Beijing, meritǎ subliniat acest lucru, nu se aflǎ la prima iniţiativǎ de acest gen, ele au mai creat o bancǎ destinatǎ grupului BRICS format din marile state emergente, Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud.
China mai face un pas spre obiectivul ei numǎrul unui, acela de a deveni prima putere economicǎ şi financiarǎ a lumii. Statele Unite au fost de fapt luate prin surprindere, scrie un comentator în cotidianul Le Monde, iar unele ţǎri, precum Australia, s-au aflat în faţa unei veritabile dileme. Iar dilema, pentru australieni, se traduce astfel: cum sǎ nu profiţi de o astfel de oportunitate, cu riscul de a-i supǎra pe americani, cînd locomotiva economiei regionale este China?
O altǎ dilemǎ a apǎrut în faţa europenilor. Franţa, Germania şi Italia au aderat în aceeaşi zi la aceastǎ bancǎ spunîndu-şi cǎ au mai multe şanse de a o influenţa din interior decît rǎmînînd pe tuşǎ.
Interesant este faptul cǎ şi ţǎrile scandinave se intereseazǎ de aceastǎ bancǎ în ciuda relaţiilor distante, ba chiar reci pe care le au cu China. Mai precis, din 2010, cînd i-a fost atribuit dizidentului chinez Liu Xiaobo premiul Nobel pentru pace, China s-a supǎrat în mod durabil pe scandinavi. Ceea ce nu împiedicǎ acum Norvegia sǎ declare cǎ vrea sǎ facǎ parte din viitoarea Bancǎ asiaticǎ de investiţii în infrastructuri.
