spot_img
4.1 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăAnalizeAnalist militar rus despre unde "va trebui" Rusia să lanseze atacuri cu...

Analist militar rus despre unde „va trebui” Rusia să lanseze atacuri cu arme nucleare in cazul unui război cu NATO

-

În cazul unui război cu NATO, partea rusă „va trebui” să lanseze atacuri cu arme nucleare asupra sistemelor de apărare aeriană și a depozitelor de rachete din Polonia, Finlanda, Suedia și Norvegia, a declarat analistul militar Vladimir Prohvatilov într-un interviu pentru Info 24.

- Reclama -

„Toate acestea amenință inclusiv țările NATO, în special Polonia, Finlanda, Suedia și Norvegia, deoarece, potrivit analiștilor ”Centrului pentru problemele forțelor nucleare strategice” al Rusiei, după izbucnirea unui conflict militar cu NATO, Rusia va lovi cu arme nucleare tactice și strategice locurile de staționare a sistemelor de apărare aeriană Aegis și locurile de amplasare a rachetelor. Cu alte cuvinte, va fi, pur și simplu, necesar așa ceva”, a explicat expertul.

- Advertisement -

A fost comentariul făcut de Prohvatilov la articolele de presă privind deschiderea, în Polonia, a unei baze americane echipate cu sistemul de apărare aeriană Aegis și situate la 165 de kilometri de granița de stat cu Rusia.

„Sisteme de atac și radare aparținând Statelor Unite și NATO sunt desfășurate și vor fi desfășurate în apropierea granițelor Rusiei. În același timp, asistăm la o extindere permanentă a Alianței Nord-Atlantice spre frontierele ruse. De fapt, aderarea Finlandei la NATO a dublat zona de contact dintre Rusia și NATO, ceea ce, pentru noi, este o amenințare serioasă”, a menționat expertul.

- Advertisement -

Baza NATO de apărare antirachetă a fost deschisă oficial pe 13 noiembrie în orașul polonez Redzikowo. Sistemul de apărare antirachetă Aegis include cel puțin 24 de rachete antibalistice SM-3, trei sisteme de lansare verticală MK 41 VLS și un radar SPY-1D(V), precum și un sistem de control al focului (FCS).

Un obiectiv militar similar a fost amplasat lângă satul Deveselu, din România, scrie Interfax. Partea americană a declarat anterior că tehnica militară de la această bază de apărare aeriană nu are capacitatea de a submina potențialul militar-strategic al Rusiei, presizând că rolul principial al bazei este acela de a apăra Europa de rachete iraniene.

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a reamintit, la rândul său, că la baza de la Redzikowo vor fi păstrate informații care conțin secrete militare ale SUA, ceea ce va oferi speranța că partea americană va asigura apărarea.

„Din acest moment, pentru întreaga lume este eviden și clar că Polonia nu mai este în sfara de influență a Rusiei. Iar din punctul nostru de vedere, acesta este cel mai important din punct de vedere strategic”, a spus Duda, citat de presa locală.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img