ANAF Cluj cumpără mașini de la PSD-istul Ioan Rus

Luna trecută, ANAF Cluj a desemnat firma câștigătoare a unei licitații în valoare de 300.000 de lei. Este vorba de licitația prin care cei de la Finanțele clujene au cumpărat autovehicule de la firma RMB InterAuto, societate care îi aparține PSD-istului clujean Ioan Rus, scrie Gazeta de Cluj.

De curând, Universitatea Babes Bolyai a cumpărat un microbuz de la una dintre firmele liderului PSD, clujeanul Ioan Rus. Ieri, UBB a organizat și atribuit o licitație pentru cumpărarea unui Microbuz 17 +1 locuri de la firma lui Ioan Rus, RMB Inter Auto. Prețul cu care UBB a cumpărat microbuzul a fost de 151.474 de lei, fără TVA, iar modalitatea de atribuire a contractului a fost ”cerere de ofertă”. Compania lui Rus a fost înfiinţată în 1993 și comercializează şase mărci de pe piaţa auto: Mercedes-Benz, Mitsubishi, Ford, Hyundai, Land Rover şi Mazda.

Ultimul scandal mediatic în care a fost implicat Ioan Rus, a și precedat demisia din funcția de Ministru al Transporturilor. . El a declarat, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate şi despre cât câştigă aceştia muncind în construcţii, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că ”de banii ăştia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”. ”România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare